Saturday , April 27 2024

VIDEO. Taylor Swift, intens criticată pentru că a ignorat-o pe Celine Dion, care, deși foarte bolnavă, a venit să-i înmâneze un Grammy

Apariția surpriză a lui Celine Dion pe scena premiilor Grammy 2024 a fost primită cu mare entuziasm de toți cei din public și de telespectatori. Toate vedetele s-au ridicat în picioare și au aplaudat-o minute bune. Taylor Swift, însă, câteva momente mai târziu, a ratat ocazia de a-și arăta pe scenă în vreun fel prețuirea pentru artista canadiană care, deși foarte bolnavă, a venit să-i înmâneze un premiu.

Taylor Swift a primit premiul Grammy pentru albumul anului din mâinile lui Celine Dion, care suferă de mai bine de un an de sindromul persoanei rigide.

Internauții au taxat-o imediat pe Taylor Swift, care a părut să ignore total prezența lui Celine în momentul premierii. Ajunsă pe scenă, cântăreața americană a sărit în brațele colaboratorilor ei, iar apoi, fără să o privească măcar pe Dion, și-a luat statueta din mâinile ei, cu capul îndreptat în altă direcție. Pe rețelele sociale au apărut imediat comentarii și reacții acide care au descris perfect uimirea oamenilor pentru această interacțiune bizară.

“Taylor Swift tocmai a luat trofeul de la Celine Dion fără să se uite la ea sau să conștientizeze ce legendă i-l înmânează”; “Nu-mi place cum Tay nu a evidențiat prezența reginei Celine”; “Nu ascult nicio scuză, mai ales după ce am văzut cum Miley Cyrus a relaționat cu Mariah Carey. Taylor nu a fost prima dată la premiile Grammy”; “Fanii lui Taylor Swift mă pot combate cât vor, dar luând în considerare importanța faptului că Celine a venit tocmai pentru acest moment, să alerge pe scenă să-i îmbrățișeze pe ceilalți și apoi să se comporte ca și cum acest artist care a fost deschizător de drumuri nu e acolo, e o nebunie” – au fost câteva dintre comentariile de pe X (fostul Twitter).

O imagine surprinsă în culise a arătat o altă fațetă a interacțiunii dintre cele două. S-au îmbrățișat și au pozat împreună, punând rapid punct speculațiilor privind o relație rece între ele. Cu toate acestea, imaginile filmate pe scena galei au rămas mai adânc întipărite în mintea oamenilor. “Trebuie să recunoști o regină când vezi una, mai ales când îți înmânează un premiu. Nu în culise după ce cineva ți-a șoptit la ureche să repari asta”, a mai scris o altă persoană.

profm.ro

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …