Friday , April 26 2024

Regizorul serialului "Las Fierbinti" a fost indragostit de Oana Zavoranu

Oana Zăvoranu a aflat, după mai bine de 20 de ani de când nu s-a mai văzut cu un bun prieten din copilărie, că acesta era îndrăgostit de ea. Acum el a ajuns un regizor apreciat, punându-şi amprenta şi pe serialul “Las Fierbinţi”, difuzat de PRO TV.
Oana Zăvoranu şi Constantin Popescu au copilărit împreună. Au fost colegi de clasă, la Colegiul I.L. Caragiale, din Capitală. Recent, Constantin s-a confesat unor prieteni, relatându-le că în adolescenţă era îndrăgostit de Oana, despre care a spus: “Era foarte zglobie şi haioasă şi pe-atunci”. Cei doi locuiau în centrul Bucureştiului şi s-au văzut de câteva ori când erau mici, dar s-au împrietenit abia la Colegiul I.L. Caragiale, când au devenit colegi de clasă. Poreclit Tică în copilărie, Constantin Popescu apela la tot felul de trucuri pentru a-i atrage atenţia Oanei. “Îmi amintesc că, pentru a o impresiona, Tică făcea avioane din hârtie cu câte un ac în vârf şi le arunca prin clasă, însă Ioana Zăvoranu, cum se numea ea atunci, nu era aşa de uşor de impresionat, la vremea respectivă, după cum nu este nici acum”, dezvaluie George, un prieten de familie de-al lui Popescu.
“Erau în aceeaşi clasă şi câteodată stăteau în aceeaşi bancă. El era topit după ea. Se ajutau la lucrări, erau foarte simpatici, dar, din câte ştiu, nu a existat niciodată ceva intim între ei. Deşi ştiu că Tică era îndrăgostit de ea. Oana era ca acum, foarte independentă şi nebunatică, nu îi păsa pe atunci de băieţi”, a dezvăluit o fostă colegă de liceu a celor doi. Povestea de dragoste s-a terminat odată cu absolvirea liceului, după ce Oana şi Constantin Popescu au plecat fiecare pe drumul său. Ea a urmat Dreptul, iar el a absolvit secţia de Studii Culturale Britanice a Universităţii Bucureşti.
“Ştiam că mă simpatizează. Dar nu ştiam că am fost prima lui mare iubire. Mă bucur să aud asta. Îmi amintesc de el, desigur. Şi eu îl simpatizam, pentru că era un tip interesant, boem şi artist. Se detaşa clar ca fire şi atitudine de grupul «normal» de elevi de la Liceul I.L. Caragiale”, a marturisit Oana pentru Libertatea.

Vezi si

Condamnarea la închisoare a producătorului de filme Harvey Weinstein pentru viol a fost anulată în statul New York

Curtea de Apel a statului New York, cea mai înaltă curte petentă, a anulat condamnarea …