Thursday , April 25 2024

Jean-Marc Vallée, regizorul „Big Little Lies” și „Dallas Buyers Club”, a murit la 58 de ani

Jean-Marc Vallée, regizorul filmului „Dallas Buyers Club” şi al serialului HBO „Big Little Lies”, apreciat pentru stilul său natural cu ajutorul căruia reuşea să transforme poveşti adevărate în producţii recompensate cu premii de mare prestigiu, a murit la vârsta de 58 de ani, anunță CNN, citat de Agerpres.

Celebrul regizor canadian a fost găsit decedat duminică în cabana lui de la periferia oraşului Quebec, capitala provinciei omonime. Decesul cineastului a fost confirmat de agentul lui de presă, Bumble Ward, care a dezvăluit duminică într-un e-mail că moartea lui Jean-Marc Vallée s-a produs în mod neaşteptat.

Deocamdată nu este cunoscută cauza decesului.

Jean-Marc Vallée a regizat filmul Dallas Buyers Club, cu Matthew McConaughey în rolul principal, în anul 2013. Acel lungmetraj a câştigat trei premii Oscar, inclusiv la categoriile „cel mai bun actor în rol principal” (Matthew McConaughey) şi „cel mai bun actor în rol secundar” (Jared Leto), şi a fost nominalizat la alte trei categorii, inclusiv pentru cel mai bun montaj (Jean-Marc Vallée).

În anul următor, cineastul canadian a regizat filmul Wild, care le-a adus actriţelor Reese Witherspoon şi Laura Dern nominalizări la premiile Oscarur pentru rol principal şi pentru rol secundar.

Talentul regizorului Jean-Marc Vallée nu s-a limitat însă doar la marele ecran. Cineastul s-a remarcat şi în televiziune, regizând o producţie de mare succes a postului HBO, Big Little Lies, cu Nicole Kidman şi Reese Witherspoon.

Acel serial, ce prezintă o poveste despre violenţa şi clasele sociale din oraşul californian Monterey, a câştigat mai multe premii Primetime Emmy şi un trofeu din partea Sindicatului regizorilor americani (Directors Guild of America – DGA).

Jean-Marc Vallée a regizat apoi un alt serial de succes produs de HBO, Sharp Objects, despre viaţa locuitorilor dintr-un mic oraş din Missouri. Acel serial a primit opt nominalizări la premiile Primetime Emmy.

Vezi si

Veneția introduce de astăzi o taxă de intrare de 5 euro

Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri, începând cu 25 …