Monday , April 29 2024

Regizorul Ridley Scott, despre colaboarea cu Joaquin Phoenix pentru „Napoleon”: Îmi place stresul (VIDEO)

Regizorul Ridley Scott și starul său din „Gladiatorul”, Joaquin Phoenix, s-au reunit după mai bine de două decenii pentru a realiza filmul biografic „Napoleon”, care a avut premiera mondială pe 15 noiembrie la Paris, iar ulterior a fost lansat și la Londra.

„E ca și cum te-ai da cu sania pe derdeluș”, a comparat cineastul colaborarea cu câștigătorul premiului Oscar. Întrebat de reporteri cum a fost să lucreze din nou Joaquin, Sir Ridley Scott a declarat: „Exact la fel”, adăugând în glumă: „Îmi place stresul”, când un reporter a fost curios să știe ce i-a plăcut cel mai mult la actorul său principal.

Filmul îl prezintă pe Napoleon, o figură istorică deopotrivă venerată și criticată în Franța, drept un tactician militar nemilos a cărui latură mai blândă și vulnerabilă este descoperită de soția sa Josephine, interpretată de actrița britanică Vanessa Kirby.

Scott a mărturisit, de asemenea, că și-a dorit să revină la o temă pe care a explorat-o prima dată în debutul său în lungmetraj, în 1977. „În ‘Dueliştii’, închei cu Napoleon Bonaparte. Acesta este motivul. Mă bucur de acea parte a Franţei şi de întreaga atmosferă a acelei culturi. Aşa că am vrut să mă întorc complet la ea cu ‘Napoleon’”, a explicat el pentru Reuters.

Revenind la Joaquin, Scott a declarat pentru Deadline: „M-am întrebat: Cine poate fi Napoleon? Joaquin seamănă cu Napoleon. Nu i-am spus asta, nu am vrut să-l fac să se simtă prea important. Am fost uimit de interpretarea lui scandaloasă în Joker. Nu mi-a plăcut felul în care filmul a tolerat violența, a celebrat violența, asta nu mi-a placut. Dar el a fost remarcabil, iar faptul că făcuse deja acest rol a fost un atu pentru a vinde filmul Napoleon, m-am gândit și la reclamă. Ar fi putut fi doar două persoane care să joace acest rol, dar nu-l voi menționa pe celălalt actor pentru că s-ar putea să se enerveze”.

filmnow

Vezi si

Nicole Kidman, strălucitoare la ceremonia la care a primit premiul American Film Institute pentru întreaga carieră

Nicole Kidman a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film, cea …