Wednesday , May 1 2024

Madalina Ghenea, mireasa lui Gerard Butler?

Mădălina Ghenea pare să fi intrat în viaţa lui Gerard Butler în cel mai potrivit moment. Cel în care, sătul de aventuri, interpretul regelui spartan Leonidas din superproducţia “300” a hotărât că e momentul să se aşeze la casa lui. Din declaraţiile făcute în ultima vreme reiese clar că actorul îşi doreşte nevastă şi copii. Să bată, aşadar, clopote de nuntă la Hollywood pentru unul dintre cei mai râvniţi burlaci şi o româncă superbă? Foarte posibil…
Mădălina Ghenea s-a cuplat cu starul de la Hollywood în primăvara acestui an, după ce s-a zvonit că ar fi fost iubita altor doi actori celebri, Leonardo Di Caprio şi Adrien Brody. La început, deşi au fost fotografiaţi împreună la diverse evenimente, românca a negat orice legătură amoroasă, susţinând că ea şi Gerard sunt doar prieteni. Apoi însă, au început să apară poze cu cei doi în ipostaze prea tandre pentru doi amici. Iar săptămâna aceasta au ajuns pe internet fotografii care nu mai lasă loc de dubiu: Mădălina şi Gerard ţinându-se de mână şi sărutân- du-se… În plus, actorul scoţian a declarat pentru o revistă din SUA că frumuseţea Mădălinei l-a năucit…
Aşadar, e o poveste serioasă între românca de 25 de ani şi starul hollywoodian de 42 de ani. Chiar mai serioasă decât ne-am imaginat, dacă este să ne luăm după faptul că Gerard Butler, sătul de burlăcie şi de aventuri cu diverse actriţe, vrea să se aşeze la casa lui şi să se pună pe făcut copii. “Vreau nevastă şi copii, îmi doresc asta din tot sufletul. Simt că sunt gata pentru aşa ceva”, declara Gerard Butler în 2009. Iar în septembrie anul trecut, după ce tocmai terminase filmările la “Misionarul războinic”, în care a avut ca parteneri de platou o mulţime de copii, acelaşi actor spunea: “Vreau copii, de vreo doi ani mă gândesc la asta tot mai mult. Puştii ăştia cu care am jucat mi-au înseninat viaţa, iar când s-au terminat filmările şi a trebuit să ne despărţim, am simţit că mi se frânge inima. Aş fi vrut să rămână cu mine pentru totdeauna”. Până acum, dintre toate femeile cu care a fost cuplat Gerard Butler, se pare că nici una n-a avut stofă de nevastă. Mai mult, nici una nu era hotărâtă să devină mamă prea curând. Însă Mădălina este: “Îmi doresc să am 10 copii, adoptaţi sau ai mei, nu contează”, spunea ea în aprilie anul acesta, când a fost invitată în platoul Antenei 3.
libertatea.ro

Vezi si

Jerry Seinfeld: Stânga radicală și prostiile Political Correctness aduc sfârșitul comediei

Jerry Seinfeld, actorul în vârstă de 70 de ani, a susținut, în cadrul unui interviu …