Saturday , September 24 2022

Madalina Ghenea a nascut o fetita" Ma simt atat de fericita ca suntem 3!"

Celebra Mădălina Ghenea a născut o fetiţă, la o clinică privată. Atât manechinul cât şi bebeluşul ei se simt bine.
ghenea

Frumoasa actriţă a născut marţi, iar marele anunţ a fost făcut în urmă cu puţin timp.
Mădălina Ghenea susţine că a plâns de fericire. Vedeta a stat multe ore în travaliu, dar într-un final nu a avut încotro şi a trebuit să nască prin cezariană.
“Trăiesc o minune. Am plâns de fericire! A fost greu. Un travaliu foarte dificil. Nu exista altă variantă decât cezariana. Mă simt atât de fericită că suntem 3! Este foarte cuminte şi minunată!”, a declarat Mădălina Ghenea pentru un post de televiziune.
„Mădălina a stat toată ziua în travaliu, chiar mai bine de 11 ore! Cu toate acestea, nu a dorit să meargă la clinică decât în momentul în care a simţit că o să vină copilul pe lume. De altfel, imediat ce a ajuns la spital, Ghenea a şi fost luată în primire de medici şi dusă de urgenţă în sală, unde i s-a făcut cezariană. Vedeta o născut o minunăţie de fată, de care este foarte măndră“, au povestit apropiaţi ai Mădălinei Ghenea, potrivit wowbiz.ro.
Mădălina Ghenea trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei, asta după ce fotomodelul şi-a găsit liniştea alături de Matei Stratan, fiul milionarului Dan Stratan, căruia i-a dăruit un copil. Matei şi frumoasa actriţă s-au stabilit în Italia, unde locuiesc într-una din vilele de lux ale familiei acestuia.
 

Vezi si

Noua iubită a lui Johnny Depp e o avocată a sa. Joelle are 37 de ani și e în divorț

US Weekely dezvăluie că noua iubită a lui Johnny Depp este avocata lui, o femeie …