Monday , April 29 2024

Suceveanul Ilie Șerbuc a ucis-o pe fetița de 12 ani ca să-i fure bijuteriile. Le-a amanetat și a jucat banii la pariuri

Noi detalii ies la iveală din cazul care a șocat România în primăvara trecută, atunci când o fetiță de 12 ani a fost găsită moartă, în lada canapelei dintr-un apartament din Capitală. Suceveanul Ilie Şerbuc, concubinul mamei a ucis-o, pentru că era dependent de jocurile de noroc, spune Tribunalul București care, săptămâna trecută, l-a condamnat pe bărbat la 26 de ani de închisoare, relatează Libertatea.ro.

După ce părinții s-au despărțit, Ana Maria a rămas la tatăl ei și a fost crescută de el, într-o casă din sectorul 5 al Capitalei. Mama fetiței, Monica Iftimovici, era mai mult plecată prin străinătate, unde muncea alături de concubinul ei, Ilie Şerbuc, un bărbat din satul sucevean  Sf. Ilie.
De fiecare dată când mama se întorcea în țară, Ana Maria mergea să stea cu ea. „Își dorea să aibă și ea mamă, să fie ca toți colegii ei”, a declarat tatăl fetiței, pentru Libertatea.

La începutul lui aprilie, anul trecut, înainte de Paște, „a sunat-o maică-sa, că a venit în țară. O suna direct pe ea”, spune tatăl. „Telefonul fetei era scăpat pe jos și nu mai ținea bateria. Maică-sa i-a promis că-i ia unul nou, și fetița s-a dus. Ar fi trebuit să stea o săptămână, două, până după Paște”.

La câteva zile după ce a plecat de acasă, Ana Maria a fost ucisă în apartamentul în care mama și concubinul ei locuiau cu chirie. Din declarațiile martorilor, din datele de pe telefoane și din imaginile de pe camerele video, anchetatorii au refăcut filmul ultimei zile din viața fetiței.
Cu o zi înainte de crimă, i-a amanetat inelul 

În dimineața de 10 aprilie anul trecut, Monica Iftimovici a mers ca s-o ajute pe mama ei, care făcea curat într-un bloc, iar Ana Maria a rămas în apartamentul de pe Aleea Gornești împreună cu Ilie Şerbuc.

În jurul prânzului, cei doi apar pe camerele de supraveghere video ale unei case de amanet aflată în apropiere. Intră înăuntru, dar pentru că acolo era deja un alt client, ies și așteaptă la rând. șerbuc „are un comportament agitat”, notează anchetatorii care au vizionat imaginile, „se mișcă de pe un picior pe altul, iar fetița pare supărată”.
La un moment dat, Şerbuc o îmbrățișează pe Ana Maria și o sărută pe obraz, iar ea pare deranjată de gest, căci se îndepărtează de el și se întoarce cu spatele.

Cei doi intră apoi în casa de amanet, iar Şerbuc îi dă angajatului de acolo buletinul și o bijuterie din aur. Era inelul fetiței. Primește 250 de lei pe el, iar la ieșire, îi dă banii Anei Maria.

„A păcălit-o de mai multe ori pe fată, să-i dea bijuterii, ca să le amaneteze și să facă rost de bani. O parte din bani îi dădea fetei sau îi cumpăra diferite chestii, iar restul îi păstra el. Niciodată nu se ducea să recupereze bunurile de la amanet”, le-a declarat anchetatorilor Monica Iftimovici.

Ea spune că Ilie Şerbuc „era dependent de jocurile de noroc, iar atunci când rămânea fără bani, devenea foarte nervos. A amanetat și bijuteriile mele și, mai de mult, a furat și de la sora lui bijuterii, ca să facă rost de bani pentru jocuri de noroc”.
Şerbuc lucra în domeniul amenajărilor interioare, iar concubina lui a mărturisit că, de multe ori, el înșela oamenii: le lua arvuna și nu le mai muncea nimic.

Tot pentru jocurile de noroc, „în urmă cu mai mulți ani, când locuiam tot cu chirie, el a vândut mașina de spălat de acolo, deși era a proprietarului”, spune Monica Iftimovici.

Dar mama lui Ilie Şerbuc a declarat la Parchet că, din ce știe ea, și fiul ei, dar și Monica Iftimovici „aveau probleme cu jocurile de noroc și ar fi făcut orice, ca să facă rost de bani”.

În ziua în care i-a amanetat inelul, Şerbuc a dus-o apoi pe Ana Maria la un McDonalds. La întoarcere, s-au întâlnit pe drum cu Monica Iftimovici, care venea de la mama ei. „Am rămas acasă până seara”, spune ea. „Ana Maria stabilise cu Ilie să-i cumpere un telefon, urmând ca a doua zi, după ce-i ia telefonul, ea să plece înapoi, la tatăl ei”.

Şi prietenii fetiței, audiați în anchetă, spun că Ana Maria îi anunțase că „mai rămâne puțin la mama ei, pentru a primi un cadou” și că se întoarce acasă pe 11 aprilie.  În acea zi, ea, mama ei și Ilie Şerbuc s-au trezit dis-de-dimineață, iar în jurul orei 6.00, au plecat spre stația de autobuz. Ana Maria avea cu ea o sacoșă din rafie, cu hainele cu care venise. Au urcat cu toții în autobuzul 220.  Şerbuc și fetița, spune Monica Iftimovici, s-au dat jos la Piața Ferentari, iar ea a mers mai departe, spre mama ei. De unde coborâseră și până acasă la Ana Maria mai erau câteva sute de metri. Dar, cumva, bărbatul a convins-o pe fetița de 12 ani să nu meargă mai departe și să se întoarcă, cu el, în apartament.

La ora 6.49, cartela de telefon a Anei Maria e localizată, pentru ultima oară, pe drumul de întoarcere spre Aleea Gornești.  Câteva secunde mai târziu, în telefonul fetiței e introdusă cartela lui Şerbuc care, la ora 7.00, ajunge în apartamentul închiriat. Conform datelor de trafic de la serviciile de telefonie, el rămâne acolo până la ora 11.16. În acest interval de timp, spun anchetatorii, bărbatul a ucis-o pe fetiță, strangulând-o cu un șiret.

La ora 11.12, Monica Iftimovici l-a sunat pe concubinul ei și a vorbit cu el 27 de secunde, potrivit listingului telefonului. „Mi-a zis că nu a primit toți banii pe care urma să-i încaseze, pe o lucrare, și că s-a certat cu Ana, pentru că nu i-a luat telefon”, a declarat femeia, în anchetă.

După ce a ucis-o pe Ana Maria, Şerbuc i-a furat bijuteriile de aur: un inel și un lănțișor cu un pandantiv, în formă de monedă. Apoi, a băgat trupul fetiței în doi saci menajeri și l-a ascuns în lada canapelei extensibile pe care dormeau el și concubina lui.

La ora 11.23, potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, Şerbuc a intrat în casa de amanet, a vândut bijuteriile și a primit pe ele 800 de lei. După două ore, el s-a dus și a luat-o pe concubina lui din stația de autobuz de lângă casă. „Mi-a arătat 400 de lei”, spune femeia, „și mi-a zis că n-a luat toți banii pe lucrare, că a primit doar 800, iar 400 i-a dat Anei, înainte să plece la tatăl ei”.

Monica Iftimovici povestește că, atunci când au ajuns în apartament, el „era foarte agitat și spunea că «Ana nu mai vine la noi, pentru că nu i-am luat telefon». Am găsit canapeaua tot extinsă, cum o lăsaserăm înainte de plecare, dar în casă se simțea miros de curățenie”. Femeia spune că a găsit într-un dulap sacoșa de rafie pe care Ana o luase cu ea dimineața, când au plecat de acasă. „L-am întrebat pe Ilie ce caută sacoșa acolo, și el mi-a zis că Ana s-a întors cu el la apartament, după care ea a plecat să-și facă unghiile”, spune mama fetiței.

După ce au ajuns în apartament, la ora 13.54, Şerbuc a intrat, cu banii de la amanet, pe un site de pariuri. Conform datelor furnizate în anchetă de firma respectivă, el avea un cont deschis acolo și juca de patru ani.

Continuarea AICI

Vezi si

Gheorghe Șoldan și-a depus candidatura la președinția CJ Suceava, în prezența ministrului Sorin Grindeanu

Deputatul PSD Gheorghe Șoldan și-a depus luni, aproape de ora 15:00, candidatura la președinția Consiliului …