Monday , April 29 2024

Filmul "Marele Gatsby" va deschide Festivalul de la Cannes, in mai (VEZI TRAILER)

Filmul “Marele Gatsby”, regizat de cineastul australian Baz Luhrman, va fi proiectat în deschiderea celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de la Cannes, miercuri, 15 mai, la Lumière din Palais des Festivals, în selecţia oficială, dar în afara competiţiei, informează site-ul evenimentului.
Adaptat după celebrul roman omonim al scriitorului american Francis Scott Fitzgerald, filmul evocă, în efervescenţa anilor ’20, pe coasta de est din Statele Unite, figura romantică şi tragică a personajului Jay Gatsby (interpretat de Leonardo DiCaprio), prezentată de prietenul său Nick Carraway (interpretat de Tobey Maguire). Actriţa Carrey Mulligan joacă rolul Daisy Buchanan, al cărei soţ este interpretat de Joel Edgerton. Acestei distribuţii prestigioase i se adaugă participarea unei legende a cinematografiei indiene, Amitabh Bachchan, şi cea a renumitului rapper american Jay-Z.
“Pentru toţi aceia care au lucrat la «The Great Gatsby», este o mare onoare că am fost aleşi să deschidem Festivalul de la Cannes”, a declarat Baz Luhrman. “Sunt foarte mândru să revin într-o ţară şi la un festival care s-au arătat întotdeauna generoşi cu mine. Şi sunt fericit să văd acest film proiectat la Cannes, nu foarte departe de Saint-Raphael, unde Scott Fitgerald a scris unele dintre pasajele cele mai sfâşietoare şi mai emoţionante din extraordinarul său roman”, a mai spus acesta.
Produs de Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow Pictures, filmul “Marele Gatsby/ The Great Gatsby” a fost realizat pe baza unui scenariu scris de Baz Luhrman, alături de colaboratorul său fidel Graig Pearce, pe baza romanului omonim publicat de Scott Fitzgerald în 1925.
Pelicula va fi proiectată în 3D – va fi pentru a doua oară în istoria Cannes-ului, după proiecţia animaţiei “Up”, de Pete Docter, în 2009.
“Marele Gatsby/ The Great Gatsby” va fi lansat în ziua de deschidere a Festivalului de la Cannes, miercuri, 15 mai, şi în sălile de cinema din Franţa.
Născut în 1962 în Australia, Baz Luhrman a fost prezent de două ori la Festivalul de Film de la Cannes, cu pelicula “Dansuri de societate/ Strictly Ballroom”, proiectat în secţiunea Un Certain Regard, în 1992, şi cu musicalul “Moulin Rouge”, în 2001, când festivalul de pe Croazetă a avut parte de o deschidere memorabilă. Cineastul australian a regizat alte două pelicule cu priză la public – “Romeo şi Julieta” (1996) şi “Australia” (2008).
Leonardo DiCaprio este rareori văzut pe Croazetă. El va reveni în acest an la Cannes pentru prima dată după prezentarea în 2007 a filmului “Ceasul al 11-lea/ The 11th Hour”, un documentar care promovează cauza ecologistă, produs chiar de actorul american şi în care acesta asigură vocea naratorului.Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 15 – 26 mai.

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …