Saturday , April 27 2024

Bruce Willis, fotografie emoționantă cu nepoțica în brațe. Actorul e diagnosticat cu demență

Rumer, fiica lui Demi Moore și a lui Bruce Willis, a făcut publică prima fotografie cu actorul în care acesta apare ținându-și în brațe nepotul. În vârstă de 32 de ani, Rumer Willis, care a devenit mamă în urmă câteva luni, a marcat în acest mod Ziua Tatălui, actorul fiind bolnav și având episoade în care nu îi recunoaște pe cei din jur.

„Taților vechi și noi”, a scris ea în dreptul unui carusel de fotografii pe Instagram, în care a inclus una în care tatăl ei, starul din „Die Hard” apare ținându-și în brațe nepoata, pe micuța Louetta.

„Să-l văd pe tatăl meu ținându-mi fiica în brațe este ceva ce voi prețui pentru tot restul vieții”, a continuat ea, adăugând: „Blândețea și dragostea lui pentru ea este ceva atât de pur și de frumos. Tata, sunt atât de norocoasă să te am și așa este și Lou. Îți mulțumesc că ești atât de blând, de iubitor, atât de simpatic”.

Rumer este fiica cea mare a lui Bruce din căsnicia pe care a avut-o cu Demi Moore și care s-a încheiat în 2000. Aceștia mai au împreună și alte două fete, Scout, în vârstă de 30 de ani și Tallulah, de 29 de ani.

De asemenea, în cadrul aceleiași postări, Rumer a vorbit și despre partenerul ei, tatăl fiicei sale care a venit pe lume în aprilie. „La mulți ani de prima zi a tatălui. Îți mulțumesc că ai construit o grădină frumoasă pentru ca Lou să se joace și să mănânce. Îți mulțumesc că umpli casa cu muzică pentru ea. Îți mulțumesc pentru dățile în care ai schimbat scutece târziu în noapte”, a scris ea.

Micuța Louetta a venit într-o familie mare, în care domină fetele. Bruce Willis, singurul bărbat din familie, este tatăl a cinci fete, două cu actuala soție, Emma Heming, și trei cu fosta parteneră, Demi Moore. Cu toții au o relație grozavă și sunt mai uniți ca oricând după diagnosticul primit de Bruce: demenţă frontotemporală (FTD), în februarie.

filmnow

 

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …