Thursday , May 16 2024

Boris Johnson din nou tată, cel puțin pentru a opta oară

Carrie Johnson, soția fostului prim-ministru britanic Boris Johnson, a anunțat marți nașterea celui de-al treilea copil al cuplului și cel puțin al optulea pentru fostul șef al guvernului britanic, cunoscut pentru tumultuoasa sa viață sa amoroasă, informează AFP. “Bun venit pe lume, Frank Alfred Odysseus Johnson, născut pe 5 iulie la 9.15″, a scris Carrie Johnson, în vârstă de 35 de ani, pe Instagram, într-o postare care însoțește o fotografie în care apare cu nou-născutul în brațe. (Puteți ghici numele pe care l-a ales soțul meu!?)”, a adăugat ea, mulțumind personalului maternității din cadrul University College Hospital din Londra, o unitate a NHS.

FILE – British Prime Minister Boris Johnson leaves 10 Downing Street to attend the weekly Prime Minister’s Questions at the Houses of Parliament, in London, on May 25, 2022. Lawmakers are expected to release a long-awaited report Thursday, June 15, 2023 on whether former British Prime Minister Boris Johnson misled Parliament over COVID lockdown-flouting parties at his Downing Street office. (AP Photo/Matt Dunham, File)

Bebelușul este al treilea copil al cuplului, căsătorit din 2021, după nașterea lui Wilfred, în aprilie 2020, și a lui Romy, în decembrie 2021, când Boris Johnson era încă prim-ministru. Johnson, în vârstă de 59 de ani, este, de asemenea, tatăl altor patru copii (doi băieți și două fete) din mariajul cu avocata Marina Wheeler, a doua sa soție. Fostul prim-ministru a mai fost recunoscut ca tată al unei alte fiice, dintr-o relație extraconjugală. În septembrie 2021, cu puțin timp înainte de nașterea lui Romy, Johnson a confirmat la postul de televiziune american NBC că avea la momentul respectiv șase copii, fără a pune însă capăt speculațiilor privind numărul real al progeniturilor sale.
Johnson a părăsit Downing Street în vara anului 2022, fiind forțat să demisioneze după o serie de scandaluri. Ulterior, el a câștigat milioane ținând discursuri în timp ce era încă parlamentar. Johnson a demisionat luna trecută, anticipând publicarea unui raport parlamentar care a constatat că a mințit cu bună știință Parlamentul în timpul pandemiei de coronavirus în privința petrecerilor organizate la Downing Street.

Vezi si

Meryl Streep, recompensată cu Palme d’Or onorific în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes

Actriţa americană Meryl Streep, o legendă a industriei de la Hollywood, a primit marţi seară, …