Friday , April 26 2024

Andreea Marin, audiată la poliţie după ce i-a fost spartă casa

andreea marin

Andreea Marin a fost audiată la Poliţia Ilfov după ce i-a fost spartă casa. Vedeta TV a răspuns întrebărilor anchetatorilor pentru a stabili circumstanţele incidentului. Alături de ea, şi vecinii au fost audiaţi de poliţişti şi urmează să se analizeze imaginile de pe camerele de supraveghere din complexul unde locuieşte Andreea Marin.
Andreea Marin a sesizat Poliţia Ilfov, vineri noapte, că i-a fost spartă casa. Poliţiştii, care au deschis un dosar de cercetare, au audiat vecinii vedetei şi un angajat al firmei care asigură paza în complexul rezidenţial în care vedeta locuieşte.
Andreea Marin a precizat în plângerea depusă la poliţie, că nu era nimeni în casă în momentul în care hoţii au dat spargerea, iar aceştia nu au avut ce să fure, pentru că nu are obiecte de mare valoare.
Vedeta de televiziune locuieşte împreună cu soţul său, medicul turc Tuncay Öztürk, şi cu Ana Violeta, fetiţa pe care o are împreună cu Ştefan Bănică Jr., cu care a fost căsătorită şapte ani.
 

Vezi si

Artistul fenomen Burna Boy vine la vară la UNTOLD

Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …