Monday , April 29 2024

Actorul Marius Bodochi si-a pierdut agoniseala de-o viata in incendiul de la Confort City

Incendiul devastator ce a avut loc ieri la un complex rezidenţial din Popesti-Leordeni a făcut victime şI în rândul vedetelor. Actorul Marius Bodochi a trecut, poate, printre cele mai grele clipe din viaţa lui, în momentul în care a văzut cum, sub ochii lui, casa-i arde ca o torţă. Din păcate, eforturile sale de a-şi salva bunurile au fost nule, paguba fiind una considerabilă.
Un foc mistuitor a cuprins în totalitate ultimul etaj al unui bloc situat într-un cartier rezidenţial, multe dintre familii rămânând, practic, pe drumuri. Printre ghinionişti s-a aflat şi actorul Marius Bodochi, care avea un apartament la mansardă. Actorul şI vecinii lui s-au văzut neputincioşi în faţa flăcărilor care au acaparat totul, văzând cu ochii, Bodochi pierzând mare parte din agoniseasla de-o viaţă. Potrivit vecinilor care au încercat să-l ajute să mai salveze câteva ceva, se pare că actorului i-au ars toţi banii pe care-i avea în casă, dar şi toată aparatura electrocasnică. În acelaşi complez rezidenţial locuiesc şi actorul Florin Zamfirescu şi acordeonistul Vali Crăciunescu, dar se pare că locuinţele lor nu au fost afectate.
cancan.ro

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …