Friday , April 26 2024

Tag Archives: stiri

Ioan Stan: Voturile se câștigă printr-un act eficient de guvernare, nu prin reorganizarea alegerilor astfel încât să îţi creezi un avantaj

Senatorul Ioan Stan, liderul PSD Suceava, consideră că tema comasării alegerilor de anul viitor este una falsă, argumentând că din punct de vedere constituțional este practic imposibil de realizat și reamintind în același timp că ”voturile se câștigă printr-un act eficient de guvernare, nu prin reorganizarea alegerilor astfel încât să …

Mai mult »

Expoziția fotodocumentară dedicată lui Nicolae Titulescu, expusă la Școala Gimnazială Băișești

În toamna anului trecut, Muzeul Național la Bucovinei, în colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova, a organizat expoziţia temporară ”Nicolae Titulescu. O viață în slujba României”, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la nașterea marelui om politic și diplomat, care, pe drept cuvânt, este numit ”omul care a …

Mai mult »

Acord de încetare a focului de 72 de ore în Sudan

Rivalii din Sudan au convenit asupra unei încetări a focului de 72 de ore începând de marți, în timp ce națiunile occidentale, arabe și asiatice se grăbesc să își scoată cetățenii din țară. Forțele armate sudaneze (SAF) au declarat că SUA și Arabia Saudită au mediat armistițiul. Secretarul de stat …

Mai mult »

Săptămâna viitoare începe înscrierea în clasa pregătitoare. Ce acte trebuie să conțină dosarul

 IŞJ Suceava a pus la dispoziția părinților care au întrebări legate de înscriere sau circumscripții școlare o linie TelVerde – 0800816230, disponibilă de luni până joi, în intervalul orar 8.00-16.30, și vineri în intervalul orar 8.00 – 14.00. Înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2023-2024 demarează săptămâna viitoare, astfel …

Mai mult »

Arhiepiscopia Sucevei, comunicat privind starea de sănătate a PS Damaschin Dorneanul: Ipoteza unui AVC este nu doar inexactă ci și neverosimilă

În cursul zilei de luni, au apărut diverse informații privind starea de sănătate a PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pentru clarificarea situației, Arhiepiscopia a emis un comunicat în care infirmă zvonurile cum că acesta ar fi suferit un AVC, precizând că PS Damaschin Dorneanul a …

Mai mult »

A fost semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor pe axialul Suceava-Iași

 Consiliul Județean Suceava a semnat luni, 24 aprilie 2023, cu SC Autotehnorom SRL contractul pentru finalizarea lucrărilor la axialul Suceava-Iași (segmentul din județul nostru), a anunțat Irina Vasilciuc, administratorul public al județului Suceava. Consiliul Județean Suceava a semnat luni, 24 aprilie 2023, contractul pentru finalizarea lucrărilor la axialul Suceava-Iași (segmentul din …

Mai mult »

Individ din Bosanci, prins la volan în centrul Sucevei sub influența a două tipuri de droguri

Duminică seara, în jurul orelor 20.30, polițiștii  au oprit pentru control pe str. Ciprian Porumbescu din municipiul Suceava un autoturism Ford care se deplasa înspre str. Nicolae Bălcescu. și era condus de către G. Denis, domiciliat în Bosanci. Şoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Totodată, acesta …

Mai mult »

Elevii suceveni au obținut jumătate din numărul de premii I la etapa națională a Olimpiadei de Religie – Cultul Ortodox

Trei premii I au fost obținute de trei eleve, notate cu 10, și anume Maria Bruja, clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială ”Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Maria Acasandrei, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava și Maria Molea, clasa a XI-a, Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți. De asemenea, …

Mai mult »