Saturday , April 27 2024

Tag Archives: spectacol

Actorul Marius Manole s-a accidentat în timpul unui spectacol. El a continuat să joace până la sfârșitul piesei, apoi a ajuns la spital

Actorul Marius Manole s-a accidentat, sâmbătă, în timpul spectacolului „Repetiţie pentru o lume mai bună”, în regia lui Radu Afrim, la Teatrul Naţional din Bucureşti, dar a continuat să joace. După spectacol a mers la spital, unde a fost cusut la picior și a mulţumit medicilor de la Spitalul Universitar …

Mai mult »

Consultare publică, în format electronic, privind artiștii care vor concerta la Zilele Sucevei

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, vrea să știe ce preferințe au cetățenii cu privire la artiștii care vor evolua pe scenă la ediția din acest an a Zilelor Sucevei. El a declarat în conferința săptămânală de miercuri, 29 martie, că până pe data de 15 mai așteaptă sugestiile la adresa …

Mai mult »

Spectacolul de vineri seara al Teatrului “Matei Visniec” din Parcul de Agrement Tatarasi se suspenda

Teatrul Municipal “Matei Visniec” Suceava anunta ca spectacolul „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”, de Federico García Lorca, în regia lui Zalán Zakariás, programat pentru vineri, 24 iulie 2020, la ora 19:00, la Zona de agrement Tatarasi se suspendă.  “Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava regretă această situație neprevăzută, care …

Mai mult »

Eclipsa de Super Luna, spectacol pe cer

În noaptea de duminică spre luni, 27-28 septembrie, a avut loc ultima eclipsă totală de Lună dintr-o serie de patru ce a început în urmă cu 18 luni. Pasionaţii de fenomene astronomice au stat duminică noaptea cu ochii pe cer. Pentru prima oară în ultimii 33 de ani, a avut …

Mai mult »

Gerard Depardieu, beat pe scena, la Bruxelles. Organizatorii au intrerupt spectacolul

Duminică seara, la Bruxelles, spectatorii au fost foarte dezamăgiţi de marele actor Gerard Depardieu. Acesta era invitatul special al unui spectacol în care se comemora primul război mondial, prin diverse lecturi . Depardieux a întârziat , s-a adresat cu mare greutate spectatorilor, pentru că nu prea nimerea cuvintele. Mai greu …

Mai mult »

VIDEO: PSG – Barcelona 3-2. Spectacol la Paris

PSG a reusit o partida perfecta contra Barcelonei, campioana Frantei reusind sa ii invinga pe catalani cu 3-2. Meciul a facut parte din Grupa F a Champions League. Vezi aici rezumatul partidei PSG – Barcelona. Grupa F Paris Saint-Germain – FC Barcelona 3-2 Au marcat: David Luiz (10), Verratti (27), …

Mai mult »

Un adevarat spectacol al naturii: Vezi cum arata fructul Hala si ce beneficii are!

Acest fruct ce are un aspect cu totul inedit, este o adevarata sursa de hrana pentru cei care locuiesc in tari exotice, iar beneficiile lui sunt multiple, fiind considerat o adevarata minune a naturii. Denumirea stiintifica a copacului Hala este “Pandanus tectorius”, iar acesta poate creste pana la o inaltime …

Mai mult »

Inna s-a facut de ras in SUA. A intarziat 4 ore la spectacol si s-a rastit la DJ

Inna trebuia să susţină două show-uri în America, unul la Chicago şi altul la Washington, dar se pare că socotelile din ţară nu s-au potrivit cu cele de la faţa locului. La primul dintre spectacole, cel de la Chicago, cântăreaţa a întârziat nu mai puţin de patru ore, scrie cancan.ro. …

Mai mult »