Sunday , May 19 2024

Tag Archives: reducere

TVA va fi redusă la pâine, covrigi, cornuri şi baghete, nu şi la cozonac sau chec

Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9% şi pentru vânzarea de covrigi, baghete sau cornuri, alături de pâine, dar nu şi pentru cozonac, chec şi alte produse din categoria celor de patiserie proaspete, a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. “Există deja un cod CAEN, 1071, dacă nu mă …

Mai mult »

TVA de 9% la PÂINE, probabil din septembrie. Guvernul rectifică bugetul la finele lunii iulie

Guvernul va efectua la sfârşitul lunii iulie prima rectificare bugetară din acest an, prin care se speră că vor fi asigurate fonduri care să facă posibilă reducerea TVA la pâine, măsură care ar putea fi însă aplicată, probabil, doar din luna septembrie, potrivit premierului Victor Ponta. “Eu sunt optimist că …

Mai mult »

Ponta: Reducerea TVA la pâine şi impozitul forfetar ar putea fi introduse în vacanţa parlamentară

Măsurile privind reducerea TVA la pâine şi introducerea impozitului forfetar ar putea fi adoptate în această vacanţă parlamentară, prin ordonanţă simplă, după analizarea rezultatelor din primul semestru, a declarat premierul Victor Ponta. “Vom avea o discuţie în prima şedinţă de Guvern, imediat ce mă întorc (n.r. din turneul asiatic). Când …

Mai mult »

Guvernul discută miercuri posibilitatea reducerii TVA începând cu anul 2014

Guvernul va discuta miercuri posibilitatea reducerii TVA începând cu anul 2014. Proiectul face parte din strategia Cabinetului Ponta de a diminua treptat Taxa pe Valoare Adăugată. Până în prezent, în favoarea diminuării TVA s-a pronunţat ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, care a susţinut respectiva măsură. Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a pledat, …

Mai mult »

Ministrul de Finanţe: Vrem să reducem TVA la 19% de la 1 ianuarie sau contribuţiile sociale cu 5%

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat la finalul şedinţei BPN al PNL, că începând de la 1 ianuarie 2014 are în vedere reducerea TVA la 19% sau reducerea contribuţiilor sociale cu 5%, însă decizia pentru una sau alta dintre măsuri va fi luată în partea a doua a anului în …

Mai mult »

Isărescu: România intră într-un ciclu de reducere a dobânzii. Veştile din economie să nu întrerupă acest proces

BNR intenţionează să demareze un ciclu de reducere a ratelor dobânzii de politică monetară, începând chiar cu următoarea şedinţă a CA, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arătând că speră ca veştile din economie, inclusiv din agricultură, să nu întrerupă acest proces. “La noi va urma un ciclu de reducere. …

Mai mult »

Băsescu: Sa continue procesul de reducere a personalului bugetar, de slăbire a omului gras

Preşedintele Traian Băsescu a făcut, vineri, un bilanţ al crizei, afirmând că măsurile de austeritate luate au dat rezultate, că România nu mai are deficit excesiv şi că şi-a recăpătat credibilitatea. El a apreciat însă că unele măsuri trebuie continuate, precum cele de ajustare a personalului bugetar “astfel incât să …

Mai mult »

Uleiul de măsline taie pofta de mâncare

Uleiul de măsline constituie o componentă de bază a regimului mediteranean, ale cărui efecte pozitive asupra sănătăţii sunt cunoscute. S-a dovedit acum că favorizează şi senzaţia de saţietate, scrie passionsante.be. Cercetători germani de la Universitatea din Munchen şi austrieci de la Universitatea din Viena au demonstrat acest efect realizând o …

Mai mult »

Conducerea Tarom vrea sa reduca personalul cu 10%

Managerul privat al TAROM a decis să facă reducă din costurile companiei. Pentru început, Tarom va iniţia în martie un program de retragere voluntară a personalului companiei. Angajaţii care vor alege să plece vor primi despăgubiri. Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli propus pentru acest an, Tarom ar putea …

Mai mult »

Un nou studiu stabileşte că dieta mediteraneană reduce riscul de probleme cardiace

Unul dintre studiile-test cele mai îndelungate şi mai riguroase sub aspect ştiinţific care au avut ca obiect dieta mediteraneană indică faptul că aceasta poate scădea posibilitatea apariţiei de probleme cardiace, şi îndeosebi atacuri de cord, la persoanele în vârstă foarte expuse la acest risc, relatează luni agenţia Reuters. La acest …

Mai mult »