CCR a publicat motivarea în cazul votului pentru cererea de arestare a lui Dan Șova, anunță Realitatea TV, în care se precizează că Senatul este obligat să redacteze o hotărâre în urma votului, întrucât, altfel, procedura nu este finalizată, pentru că nu poate fi publicată în Monitorul Oficial. Inițial, decizia CCR a fost dată de către judecătorii...

Curtea Constitutionala a admis miercuri sesizarea CSM in privinta votului in cazul arestarii lui Dan Sova si a decis ca Senatul este obligat sa redacteze si sa publice o hotarare in acest sens. Liberalii si presedintele Klaus Iohannis l-au somat pe Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului, sa publice decizia. „Nu exista un termen prevazut de lege sau Constitutie...

Presedintele Klaus Iohannis a luat act de decizia Curtii Constitutionale a Romaniei privind cererile de solutionare a conflictelor juridice de natura constitutionala formulate de seful statului si de Consiliul Superior al Magistraturii. Aflat in vacanta in Insulele Madeira, presedintele a transmis, prin intermediul unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, ca deciziile...

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constitutionala in cazul deciziei Senatului de a nu aviza arestarea preventiva a senatorului PSD Dan Sova. Surse citate de Realitatea TV declarasera luni la amiaza ca CSM va invoca absenta unei hotari cu privire la votul dat miercurea trecuta de Senat. Intr-un comunicat remis presei luni seara de CSM se precizeaza ca...

Bucureștenii protestează, vineri seară, pentru a doua oră, în această săptămână, în Piața Universității, față de scutul făcut de parlamentari în jurul lui Dan Şova, informează Realitatea TV. Potrivit corespondentului Realitatea TV, la această oră deja au început să se adune participanți la protest. Sunt aproximativ 50 de persoane care protestează...

Avertisment dur de la ambasada Germaniei, în cazul Dan Şova. Într-un comunicat al reprezentanţei diplomatice se arată că „ambasada Germaniei la Bucureşti observă cu deosebită atenţie şi îngrijorare evenimentele actuale care au efecte directe asupra evaluării procesului MCV” – Mecanismul de Cooperare şi Verificare prin care sunt monitorizate...