Friday , April 26 2024

VIDEO, FOTO. Mii de suceveni au admirat Parada cu făclii din prima zi a Festivalului Medieval

Mii de suceveni au participat joi seară la parada cu făclii din municipiul Suceava, care marchează debutul celei de-a XIV-a ediții a Festivalului de Artă Medievală ”Ştefan cel Mare” – ediția AMBRO.

Începând cu ora 20.30, lumea s-a adunat pe traseul Obcini-Primărie-Ana Ipătescu-Cetate pentru a admira impresionantul spectacol oferit de participanții la paradă.

Cei care vor vizita Cetatea de Scaun a Sucevei în această perioadă se vor bucura de atmosfera medievală creată de participanți prin dansuri, spectacole cu foc și lasere, cai, pantomimă, școli de lupte, commedia dell’arte, teatru și concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animații medievale (painting facial), baloane de săpun uriașe.

Seara de joi se încheie cu concert Proconsul, la Cetate.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …