Saturday , April 27 2024

Un sucevean de 40 de ani a primit un rinichi prelevat de la o gravidă de 23 de ani din Neamț, aflată în moarte cerebrală

Un sucevean  de 40 de ani, care făcea dializă de 7 ani, are o nouă șansă la viață, după ce a primit un rinichi de la o gravidă de 23 de ani din județul Neamț, aflată în moarte cerebrală.

Medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi au efectuat transplanturile renale. „Sunt doi bărbaţi care au primit o nouă şansă la viaţă. Primul pacient, un bărbat de 40 de ani din Suceava, din 2016 se afla în program de hemodializă. Al doilea pacient este un bărbat de 45 de ani din judeţul Botoşani, care efectua hemodializă din 2020”, a declarat dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I. Parhon”.

Medicii din Iaşi şi din Bucureşti au efectuat mai multe intervenţii de transplant după ce familia tinerei gravide, care era în moarte cerebrală, a fost de acord cu donarea de organe, transmite Agerpres. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a precizat că este vorba de o tânără de 23 de ani din judeţul Neamţ.

„Este al paisprezecelea caz de prelevare efectuat anul acesta la Iaşi, o donatoare în vârstă de 23 de ani, s-au prelevat rinichii, ficatul şi corneea. (…) Particularitatea acestui caz este faptul că pacienta era însărcinată şi a trebuit să aşteptăm până când s-a oprit sarcina din evoluţie. Noi am crezut că putem salva fătul”, a declarat dr. Neagu.

Potrivit sursei citate, în urma prelevării efectuate la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, ficatul şi corneea au fost transportate la spitale din Bucureşti, iar rinichii au fost transplantaţi de medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi unor bolnavi din judeţele Botoşani şi Suceava.

 

 

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …