Alte stiri
Banii pentru naveta elevilor au ajuns la IŞJ, iar în scurt timp vor ajunge la beneficiari
acum 2 hours
În ultimele zile, polițiștii suceveni au acționat pe drumurile publice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, cu preponderență pentru identificarea celor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. În cadrul acțiunilor au fost utilizate aparatele Druger DrugTest 5000 intrate recent în dotarea polițiștilor, fiind efectuate testări pentru identificarea șoferilor care consumă substanțe interzise. În zonele Suceava și Rădăuți, polițiștii au identificat în mai puțin de 24 de ore doi șoferi care au condus autoturisme fiind testați pozitiv cu substanțe psihoactive cu aparatul Druger DrugTest 5000.
Astfel, pe 7 decembrie, la ora 18:10, polițiștii cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, au oprit pe str. Gheorghe Doja autoturismul condus de către un tânăr de 22 ani. Având în vedere comportamentul agitat, șoferul a fost întrebat dacă a consumat substanțe interzise, acesta declarând că nu a consumat băuturi alcolice sau substanțe interzise. S-a procedat la testarea sa cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ. Totodată, s-a procedat la testarea sa cu aparatul drugtest, acesta indicând valoare pozitivă la substanța Cannabis – 5. Șoferul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor prezente în organism. Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
A doua zi, vineri, 8 decembrie, la ora 14:53, polițiștii au oprit pe DN2H, în apropiere de Bădeuți, o autoutilitară care se deplasa către Rădăuți, condusă de un bărbat de 35 ani din comuna Horodnic de Sus. Acesta a prezentat pentru control doar cartea de identitate și documentele vehiculului. Polițiștii au trecut la verificare autoutilitarei, iar în zona parasolarului au găsit o bancnotă care prezenta urme specifice substanțelor interzise. Imediat, șoferul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru METAMFETAMINĂ. Ulterior, șoferul a fost condus la unitate medicală, unde cu consimțământul său i-au fost recoltate probe biologice. În cauză urmează a se efectua cercetări cu privire la infracțiunea de: ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” .
Reamintim că la începutul lunii noiembrie, cu sprijinul autorităților locale, respectiv al primăriilor și consiliilor locale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Dorna Candreni, Fălticeni, Gura Humorului și al Consiliului Județean Suceava – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, polițiștii din cadrul structirilor rutiere IPJ Suceava au primit în dotare 9 aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise Drugger DrugTest 5000.
Aparatele au intrat în dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliție Municipiului Fălticeni, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Municipiului Campulung Moldovenesc, Poliției Orașului Gura Humorului și Poliției Orașului Siret.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Primăria Municipiului Suceava va relua modernizarea unui număr de 10 locuri de joacă din oraș …