Sunday , April 28 2024

Un fost frizer din Vicovu de Sus, ginerele lui Dănuț Bolohan, șeful de la Vama Iași, promovat acum o lună pe postul de controlor vamal

Înainte de a fi săltat de DNA, suceveanul Dănuț Bolohan, ajuns șef al Biroului Vamal Iasi, i-a găsit ginerelui un post călduț la Biroul Vamal de Frontieră Iași. De aproape o lună a fost transferat de la Vicovu de Sus pe postul de controlor vamal. Înainte de colaborarea cu Vama, Valentin Parasca, de loc din Vicovu de Sus, a fost frizer, lucrând și la un salon de înfrumusețare din Iași, și s-a căsătorit cu mezina familiei Bolohan, medic de profesie, relatează BZI.ro.

Foto: BZI.ro

Reamintim că magistrații Tribunalului Iași au respins joi după-amiază propunerile de arestare făcute de procurorii DNA cu privire la șeful Biroului Vamal Iasi, Dănuț Bolohan, și la doi funcționari din cadrul biroului, Simona Andreica și Cristian Timofte. A fost respinsă și propunerea de arestare a administratorului unei societăți comerciale din Suceava, Iulian Culipei. Cei patru au fost plasați în arest la domiciliu până pe 23 decembrie. Bolohan este acuzat de luare de mită, iar Simona Andreica de complicitate la această infracțiune. Ei ar fi pretins de la mai mulți oameni de afaceri, inclusiv Culipei, un total de 24.500 de dolari pentru a „închide ochii” la intrarea unor camioane cu îmbrăcăminte, încălțăminte și parfumuri contrafăcute, bugetul statului fiind prejudiciat cu 58 milioane lei prin neplata taxelor vamale. Culipei, Timofte și un alt vameș, Cristinel Leonard Tîrnovanu, pus sub control judiciar, sunt acuzați de dare de mită. Timofte și Tîrnovanu ar fi dat șpagă propriului șef pentru a fi programați de serviciu la orele la care în vamă ajungeau camioanele respective. Iulian Culipei, acuzat de dare de mită, este administrator al societății Elams Express SRL, cu sediul social în Suceava. Înființată în 2016, timp de 4 ani, firma nu a avut relații comerciale notabile. Abia în 2021 cifra de afaceri a firmei explodat, ajungând la 5,1 milioane de lei. Datele pe anul 2022 nu sunt încă disponibile.

Şeful Biroului Vamal Iaşi și omul de afaceri sucevean Iulian Culipei, arestați la domiciliu în dosarul importurilor de haine din Turcia

Conform BZI, înainte de reținere, Dănuț Bolohan a făcut demersurile necesare ca să mulțumească și membrii familiei. Povestea începe în luna mai 2021, când Oana Bolohan, mezina familiei, care a studiat la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Suceava și acum este medic rezident la Iași, s-a căsătorit cu Valentin Parasca, un tânăr din Vicovu de Sus.

Foto: Facebook
Cununia și petrecerea au fost organizate în orașul Vicovu de Sus,  în prezența rudelor și prietenilor. După momentul fericit din familia Bolohan, Valentin Parasca a fost pregătit pentru viață, pentru un post la Direcția Regională Vamală Iași.  În luna septembrie 2022, Autoritatea Vamală Română a scos la concurs mai multe posturi temporare în vămile din țară. Erau locuri libere și la Biroul Vamal Vicovu de Sus, aflat în subordinea Direcției Regionale Vamale Iași. La concurs s-a prezentat și Valentin Parasca, care a trecut de probele de foc.
”Au fost concursuri pentru posturile de la Vicovu de Sus, când vama era închisă. După, angajații au fost transferați la alte vămi din regiune, inclusiv la Iași. Sunt posturi temporare de debutant și asistent, pe o perioadă de 3 ani. Când s-a redeschis vama din Vicovu de Sus, mai mulți angajați s-au întors”, au precizat pentru BZI reprezentanții Vămii Iași.

Astfel, de aproape o lună, Valentin Parasca a fost transferat la Iași, în subordinea socrului Dănuț Bolohan, pe postul de controlor vamal.

Conform publicației ieșene,  Valentin Parasca a lucrat la un salon de înfrumusețare din Iași, iar pe pagina sa de facebook, tânărul a postat mai multe fotografii, din ultimii ani, în care apare lucrând în diverse saloane de coafură și frizerie.

Foto: Facebook
Contact telefonic, Valentin Parasca le-a spus ziariștilor ieșeni doar că a participat la un concurs organizat de Autoritatea Vamală, fără să ofere alte detalii.

Dănuț Bolohan, de loc din județul Suceava,  este un foarte bun cunoscător al mediului de afaceri sucevean, el fiind până acum câțiva ani inspector vamal principal și director executiv al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, cum se numea înainte structura care îngloba actualele Birouri Vamale din județ. De altfel, Bolohan a și fost cercetat penal în două dosare în perioada în care activa la Vama din Suceava, fiind acuzat, printre altele, și de legături “prea strânse” cu unele firme sucevene.

Dănuț Bolohan a fost numit în funcția de director al Direcției Regionale Vamale Iași în aprilie 2020, însă a deținut această funcție și în guvernările anterioare. Regionala are în subordine vămile județelor Bacău, Neamț, Vaslui, Iași, Botoșani și Suceava.

În luna martie 2022, Bolohan a fost trecut pe funcția de şef al Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, odată cu organizarea şi funcţionarea Autorităţii Vamale Române (AVR), care a scos Vămile din administrarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi le-a trecut în subordinea directă a Ministerului Finanţelor Publice. (O.S.)

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …

3 comments

  1. “Ce studii are acest fost frizer?”
    Tot frizer ramane!
    Anii de experienta intr-un domeniu dicteaza calificarea sau predispozitia pentru a activa in acel domeniu.
    Reconversia profesionala dureaza.
    Acest frizer nu poate si este imposibil sa fie controlor vamal, mai ales ca defectul profesional nu-i permite.
    Este obisnuit sa incaseze dupa fiecare client cel putin 25-30 lei.
    Ceea ce nu e cazul la vami.
    Sumele sunt mai mari
    Eu stiu ca mai intai te duci la scoala si apoi la munca.
    Dar asa merg treburile in Romania, rudele te promoveaza…

  2. Ce studii are acest fost frizer ? Dacă are studii corespunzătoare funcției de controlor vamal nu cinteza că a lucrat că frizer. Mulți absolvenți de studii superioare lucrează in cu totul alte activități decât pregătirea lor de cele mai multe ori activități inferioare nivelului de pregătire. Munca de frizer nu este cu nimic mai prejos decât cea de ziarist. Daca se dovedește că încadrarea s-a făcut fraudulos va suporta rigorile legii.

  3. Familia.vine intotdeauna pe.primul.loc indiferent de craca societatii or care te afli. Cine.poate poate. Cine nu, face galagie.