Saturday , April 27 2024

TRAGEDIE LA PLOPENI. Doi frați, de 19 și 20 de ani, au murit intoxicați cu monoxid de carbon provenit de la un boiler din baia casei

Luni seară, in jurul orei 21:15, polițiștii au fost sesizați despre faptul că doi tineri sunt în stare de inconștiență într-o locuință pe raza satului Plopeni, cartier Mereni.

Cei doi tineri sunt frați, unul având vârsta de 19 și celălat 20 de ani, aceștia locuind împreună cu familia, pe raza satului Plopeni.

În cursul serii, unul dintre frați a mers în baia locuinței pentru a face duș, folosind un boiler cu combustie gaz metan.

La un moment dat fratele său a intrat și el în baie și după un timp, văzând că cei doi nu mai ies din încăpere, părinții au intervenit și i-au găsit pe cei doi în stare de inconștiență.

Cel mai probabil, cei doi s-au intoxicat cu monoxid de carbon, de la boilerul din baie.

Echipele de salvare venite la fața locului au încercat zeci de minute să-i resusciteze, dar din păcate, în jurul orei 22.00 a fost declarat decesul celor doi frați.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă) urmând a se efectua și necropsiile pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor deceselor dar și a tuturor circumstanțelor care au dus la producerea tragicului eveniment.

 

 

Vezi si

10.000 de lei amendă de la Garda de Mediu, pentru un operator care gestionează anvelope uzate

Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava împreună cu lucrători din …