Tuesday , April 30 2024

Peste 7.000 de elevi încep luni simularea Evaluării Naționale. Procesul de evaluare digitalizată va fi gestionat de la Colegiul Tehnic ”Petru Muşat”

Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, când se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, potrivit procedurii. Probele sunt monitorizate audio-video. Timpul destinat rezolvării subiectelor este de două ore. Lucrările vor fi scanate în clasă și corectate digitalizat. Lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât cel din care provin candidații, printr-un click.

Elevii claselor a VIII-a vor susține simularea examenului de Evaluare Națională săptămâna viitoare. Proba scrisă la Limba și literatura română se va desfășura luni, 5 februarie, cea la Matematică marți, iar pe 7 februarie va avea loc proba la Limba și literatura maternă. Pe 23 februarie vor fi comunicate rezultatele obținute de elevi. Inspectoratul Școlar Județean Suceava a informat că sunt înscriși pentru a susține aceste probe 7.022 de elevi, iar examenul va fi organizat în 160 centre de examen. Pentru evaluarea lucrărilor a fost constituit un Centru zonal de evaluare la Colegiul Tehnic ”Petru Muşat” Suceava, care va gestiona procesul de evaluare digitalizată a lucrărilor scrise.

Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, au fost aprobate 33 de solicitări de desfășurare a examenului în condiții speciale.

Este vorba despre prelungirea timpului de lucru cu maxim 2 ore pentru 29 elevi, dintre care 9 susțin probele cu interpret mimico-gestual, 9 susțin probele într-o sală separată, 4 sunt monitorizați cu dispozitiv de monitorizare a glicemiei, pompă de insulină, glucometru și telefon mobil, 3 redactează lucrarea scrisă prin utilizarea materialelor și instrumentelor compensatorii, iar 2 beneficiază de prezența unui însoțitor în sala de examen. Pentru 2 elevi s-a aprobat transmiterea subiectelor prin dictare de către unul din profesorii asistenți în sală separată, un altul va susține probele de examen în prezența unui însoțitor, fără timp de lucru suplimentar, iar un elev a primit permisiunea de a utiliza materiale și instrumente compensatorii, fără timp de lucru suplimentar.

Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, când se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, potrivit procedurii. Probele sunt monitorizate audio-video.

Timpul destinat rezolvării subiectelor este de două ore. Lucrările vor fi scanate în clasă și corectate digitalizat, noutate care le ridică mai multe semne de întrebare profesorilor supraveghetori, dat fiind faptul că unii nu se descurcă cu tehnologia, iar alții nu au încredere în ea.

Lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât cel din care provin candidații

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a declarat, la TVR INFO, că la simularea Evaluării Naționale, care se va desfășura săptămâna viitoare, nu se schimbă nimic pentru elevi, ci pentru cadrele didactice care asigură supravegherea în sălile de examen. Acesta spune că sunt foarte mulți oameni implicați în acest procedeu și, cu cât este mai mare numărul persoanelor, cu atât crește riscul de a apărea erori. El a dat ca exemplu de eroare umană omiterea scanării unei pagini sau să se dea două pagini odată. Pentru simularea acestui examen au fost achiziționate 12.000 de scanere speciale, care să permită scanarea foilor de examen, care sunt tip broșură, deci capsate. Procedura prevede că la simularea de la Evaluarea Națională 2024, colțul lucrării nu se închide și nu se lipește. Lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât cel din care provin candidații, printr-un click. Concret, profesorii asistenți din centrele de examen stabilite în fiecare

județ vor folosi în clase scannere conectate la câte un calculator/laptop pe care este instalată aplicația de evaluare digitalizată. Lucrările elevilor sunt scanate și încărcate în platformă. În momentul în care lucrarea este repartizată spre evaluare, când se apasă butonul ”start evaluare”, o lucrare se poate duce către doi profesori situați în colțuri diferite ale țării, niciodată nu vor ști unul de celălalt. Repartizarea se face aleatoriu. Mai mult decât atât, dacă după prima evaluare diferența dintre cei doi e mai mare de un punct, platforma identifică lucrarea, o trimite automat la alți doi evaluatori, a explicat secretarul de stat Sorin Ion.

Comunicarea rezultatelor se va face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor. Rezultatele obținute de elevi la simularea națională sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Notele obţinute la simulările naţionale nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog. (Oana NUȚU)

 

 

 

Vezi si

Accident la Salcea între un autoturism și o camionetă

Marți dimineață, în jurul orei 07.30, pe raza localității Salcea a avut loc un accident …