Saturday , April 27 2024

Niciun centru pentru vârstnici, copii sau persoane cu dizabilități nu a fost închis în județul Suceava. S-au deschis totuși șase dosare penale și s-au dat amenzi

Controalele la căminele de bătrâni și alte centre rezidențiale pentru diferite categorii sociale din județul nostru s-au încheiat. Cele trei comisii mixte alcătuite din reprezentanții a șapte instituții – AJPIS, ITM, ISU, IPJ, OPC, DSP și DSVSA – au centralizat datele și în urma activității se poate desprinde o singură concluzie pozitivă: nu a fost cazul să se închidă sau să se suspende activitatea la niciunul din cele 96 de centre verificate.

„Nu avem o structurare pe centre, ci una pe ansamblu. În general, situația nu este una neapărat rea, deși în mod categoric se poate îmbunătăți, respectiv nedeclararea punctului de lucru, iar în patru situații vorbim despre exercitarea fără drept a profesiei. Eu cred că acest lucru este totuși extrem de important: Nu avem probleme cu centre care să fie închise, suspendate sau vreo persoană să fie relocată în alt centru ca urmare a controalelor efectuate. În mod clar, la nivelul județului Suceava nu vorbim de ceea ce am văzut în alte județe”, a declarat Florin Sinescu (foto), subprefectul județului Suceava.

Cu toate acestea este departe de a fi totul în regulă. Șase dosare penale și mai multe amenzi aplicate la diferite centre rezidențiale pentru vârstnici, copii și adulți în diferite situații de dificultate. „Au fost verificate sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale, desigur a condițiilor de viață ale benficiarilor iar situația la nivelul județului Suceava se prezintă astfel: 614 sancțiuni care au fost aplicate, din care 537 de avertismente, 71 de amenzi în cuantum de 624,8 mii lei și au fost deschise șase dosare penale, din care două unor persoane juridice sub aspectul săvărșirii infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv nedeclararea punctului de lucru, iar în patru situații vorbim despre exercitarea fără drept a profesiei. Au fost dispuse măsuri care au termene clare de îndeplinire iar fiecare din instituțiile implicate vor verifica în perioada următoare ca aceste măsuri să fie respectate, la fel ca și celelalte condiții prevăzute în lege iar beneficiarii – fie că vorbim de copii, vârstnici sau persoane cu disabilități – să beneficieze de cele mai bune condiții”, a declarat Florin Sinescu, subprefectul Județului Suceava.

Cel puțin un aspect din cele relatate cu privire la dosarele penale a reținut atenția noastră. Ține mai mult de profesionalismul celor care sunt angajați și, de asemenea, a celor care angajează anumite persoane la aceste centre rezidențiale. „În principiu, vorbim de persoane care nu aveau calificarea, nu aveau documentele necesare pentru a profesa pe o anumită schemă de personal. În cadrul acestor centre este o anumită organigramă iar persoanele care ocupă aceste posturi trebuie să aibă o anumită specialitate. Înțeleg că acolo este problema. Noi am adunat datele statistice iar celelalte aspecte, mai  concret, fie că vorbim despre zona infracțională – mă refer la cele șase dosare penale aflate în cercetare la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean – fie la cea contravențională rămâne în continuare în atenția instituțiilor abilitate”, a declarat Florin Sinescu, subprefectul Județului Suceava.

Pentru un plus de claritate, prezentăm mai multe date despre tipurile de centre rezidențiale verificate, dar și despre numărul și categoriile de beneficiari din aceste centre. „Din cele 96 de centre, avem 51 de centre rezidențiale destinate copiilor, 18 centre destinate persoanelor vârstnice, 18 centre pentru persoane vârstnice și adulte, 19 centre pentru persoane cu disabilități și încă 9 centre pentru persoane dependente, altele decât pentru persoane vârstnice sau cu disabilități. După cum se observă, o structură la nivel de județ cu 96 de centre și 1.811 persoane  în aceste centre”, a declarat Florin Sinescu, subprefectul Județului Suceava. Concluzia lui vizavi de rezultatul controalelor efectuate săptămâna trecută pare a fi destul de elocventă. „Nu avem la Suceava situații de genul celor semnalate de mass-media centrală – și am văzut cu toții ce se întâmplă pe lângă București – și repet: la nivelul județului Suceava nu avemn asemenea situații”, a declarat Florin Sinescu, subprefectul Județului Suceava. (Dan PRICOPE)

 

 

 

Vezi si

Doi bărbați au murit după ce au intrat cu un motoscuter într-un podeț, la Dolhasca

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00, pe raza satului Budeni – …