Alte stiri
VIDEO. Novak Djokovic, prăbușit în lacrimi, în loja familiei, după triumful de la Melbourne
acum 1 hour
Aryna Sabalenka a câștigat trofeul Australian Open. Este primul Grand Slam al jucătoarei din Belarus
acum 1 day
Dispeceratul pompierilor militari a fost anunțat despre faptul că se simte miros de fum într-un salon (camera de resuscitare) din Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean Suceava.
Militarii s-au deplasat cu patru autospeciale cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (TIM și B2).
La fața locului, nu s-a identificat nicio sursă de fum. Împreună cu personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, pompierii militari au evacuat cinci pacienți din zona respectivă. Ulterior, au monitorizat spațiul și instalațiile electrice și de oxigen, fără să fie identificate probleme.
Pompierii au instruit personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, iar acesta va monitoriza îndeaproape zona respectivă, pentru a preîntâmpina eventuale situații de urgență.
Una dintre variantele luate in calcul de ISU este că mirosul fum și încins să fi provenit de la ambulanțele aflate în număr mare in acel moment pe rampa UPU. (O.S.)
Tags ars COVID evacuati miros Obiectiv de Suceava pacienti sase Suceava UPU
Primarul Ion Lungu s-a numărat printre cei care au participat la ultima ședință a Adunării …