Friday , April 26 2024

ATENȚIE, ȘOFERI! Toată săptămâna, peste 100 de polițiști vor face razii pe șoselele din județ

În perioada 6 – 12 septembrie 2021, la nivel național, polițiștii rutieri vor acționa în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Polițiștii rutieri suceveni, sprijiniți de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică vor acționa zilnic pentru prevenirea accidentelor rutiere și sancționarea celor care încalcă legislația rutieră  și pun în pericol siguranța rutieră.

Zilnic, peste 100 de polițiști vor fi în trafic cu utilizarea autospecialelor inscripționate și neiscripționate din dotarea IPJ Suceava, urmând a fi utilizate toate aparatele radar montate pe autospeciale sau radarele laser TruCam.

Astfel, luni, 6 septembrie, se va acționa pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

Marți, 7 septembrie polițiștii rutieri vor acționa pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și a neacordării priorității de trecere pietonilor.

Pe 8 septembrie, miercuri, se va acționa pentru combaterea abaterilor săvârșite de către căruțași și bicicliști, iar, joi, 9 septembrie, vor fi instituite filtre pentru verificarea legalității transportului rutier de marfă și persoane și pentru combaterea nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Vineri, 10 septembrie, polițiștii vor acționa pentru verificarea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

Pe 11 septembrie, sâmbătă, polițiștii rutieri vor desfășura activități pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

De asemenea, duminică, 12 septembrie, se va acționa pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru verificarea purtării centurii de siguranță.

”În cadrul activităților, vor fi utilizate aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Reamintim că scopul Poliției Române, prin aceste activități, nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a limita  numărul accidentelor rutiere și consecințele acestora”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …