Saturday , April 27 2024

Aproape 240.000 de arbori vor fi plantați  pentru a opri alunecările de teren de pe Dealul Mănăstirii

Acordul de mediu pentru pădurea urbană care va fi înființată în Burdujeni-sat va fi obținut în câteva zile de Primăria municipiului Suceava care, așa cum am specificat la final de ianuarie , a alocat 125 de mii de lei, ceea ce înseamnă 25.115,53 euro, fără TVA, doar pentru serviciile de elaborare a documentației tehnico-economice. Documentația pentru proiectul intitulat „PĂDURE URBANĂ – DEALUL MĂNĂSTIRII” a fost realizată la etpa la care să fie depusă solicitarea pentru acordul de mediu iar locul unde va fi plantată respectiva pădure este stabilit clar, fiind vorba mai debragă de două trupuri de pădure, pe o suprafață de 58.518 mp cu risc ridicat de alunecări.

De la elaborarea documentației până la începerea lucrărilor ar putea fi vorba doar de câteva luni – fiind însă vorba de doi ani – și, apoi, creșterea efectivă a arborilor care vor fi plantați este o durată îndelungată. Pe o porțiune din terenul degradat și cu risc de alunecare (conform studiilor actuale fiind considerate terenuri cu eroziune de suprafață moderată) vor fi amenajate plantații preponderent din amestec de stejar (gorun) cu specii principale și arbuști, din zona de deal. Pe o altă porțiune din terenul degradat și cu risc de alunecare vor fi amenajate plantații preponderent din salcâm cu specii de ajutor și arbuști, din zona de deal. De asemenea, pe o porțiune va fi plantată însă o mică pădure de pin.

Necesarul la plantare este estimat la 40.000 de puieți de pin și 143.810 de puieți de foioase la care se adaugă și așa numitul „necesarul de puieți pe specii la completări” care a fost estimat la 12.000 de puieți de pin și 43.143 de puieți de foioase. De aceea, vor fi plantați, cu începere din acest an dacă aprobările decurg rapid și nu se întârzie procedura pe partea de lucrări, 238.953 de puieți. Practic, ar fi cea mai mare – dacă nu chiar singura – împădurire realizată în municipiul Suceava în ultimele decenii. Iar asta chiar dacă este vorba de o suprafață cam de vreo șapte ori mai mică decât cea căreia Primăriei Suceava i s-a retrocedat din Parcul șipote.

Conform Caietului de sarcini, durata contractului de realizare a documentației pentru pădurea urbană de pe Dealul Mănăstirii va fi de 6 luni. Inițial, se estima că Primăria Suceava va putea spera la atragerea a maxim 2.745.664,56 fără TVA, adică echivalentul a 555.921 euro fără TVA. Confom memoriului depus la APM, suma  a fos revizuită în creștere, ajungând la 2.774.470,6 lei fără TVA.

Din cele 10 operațiuni propuse prin proiect, contravaloarea puieților propriu-ziși este pe locul al patrulea în cheltuieli (430.115,4 lei), fiind depășită de execuția de garduri din împletituri de nuiele pentru sprijinirea rândurilor de puieți pe pante mai mari de 45 grade și execuția teraselor (660.000 lei); execuția gropilor și plantarea puieților (597.370 lei); realizarea împrejmuirii din gard din lemn de stejar pentru care a fost calculat un necesar de 487 de stâlpi (535.961,2 lei).

Perioada de implementare propusă nu cuprinde însă doar plantarea propriu zisă, planificată a se face în 2024 cu eventuale completări pe 2025, ci cuprinde și partea de

întreținere a culturilor, completări și obținerea stării de masiv care se va face în anii 2025 și 2026, iar până în 2036 (calculat din 2024) să fie perioada obligatorie de menținere a pădurii.

Finanțarea acestei păduri urbane va fi asigurată din PNRR, iar potrivit regulilor deja stabilite toate lucrările – implicit cele până la obținerea stării de masiv – vor trebui realizate până în prima parte a lui 2026, deoarece până la data de 30 iunie a acelui an se pot face plăți prin PNRR. (D.P.)

Vezi si

Liceul cu Program Sportiv Suceava și-a prezentat oferta educațională pe esplanada Casei de Cultură

Elevi și profesori de la Liceul cu Program Sportiv Suceava au ieșit la mișcare în …