Friday , April 26 2024

Volgograd, sub teroare: Al doilea atentat produs luni dimineata. Zece morti si zece raniti (VIDEO)

Bus explosion

Zece persoane au murit şi alte zece au fost rănite în urma unei explozii produse luni dimineaţă într-un troleibuz din Volgograd, în sud-vestul Rusiei, unde un atentat sinucigaş a provocat moartea a 17 persoane, duminică, au anunţat agenţiile ruse.
Bilanţul preliminar a fost confirmat pentru agenţiile ruse de purtătorul de cuvânt al comitetului de anchetă rus, Vladimir Markin, şi de Ministerul de Interne. O sursă din cadrul comitetului de anchetă din regiunea Volgograd, situată în apropiere de zona instabilă a Caucazului rus, a afirmat că este vorba despre un “atentat”.

Rusia a deschis o anchetă pentru “atentat terorist” după explozia din Volgograd. O anchetă pentru “atentat terorist” a fost deschisă după explozia soldată cu zece morţi, luni dimineaţa, într-un troleibuz din Volgograd (sud-vest), unde un atentat sinucigaş a provocat deja moartea a 17 persoane, duminică, a anunţat un purtător de cuvânt al comitetului de anchetă, citat de AFP.
“A fost deschisă o anchetă pentru atentat terorist şi trafic de arme”, a declarat pentru agenţiile ruse Vladimir Markin, purtătorul de cuvânt al comitetului de anchetă, organismul care se ocupă de principalele investigaţii din Rusia.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …