Saturday , April 27 2024

Vlad Voiculescu a ajuns la DNA în dosarul vaccinurilor din pandemie. „Nicio decizie importantă a lui Cîțu nu era luată fără Iohannis”

După fostul premier Florin Cîțu, și fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu va fi pus sub învinuire sub învinuire de procurorii anticorupție, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-Covid din perioada pandemiei. Vlad Voiculescu a ajuns la sediul DNA puțin înainte de ora 10:00. Fostul ministru al Sănătății a stat de vorbă cu jurnaliștii și a explicat că „nu se consideră vinovat” în dosarul în care este vizat.

Vlad Voiculescu este suspectat de două ori de abuz în serviciu și o dată de complicitate la abuz în serviciu. Fostul demnitar a venit la DNA, împreună cu avocații săi, unde a fost citat pentru a primi oficial vestea că este suspect.

Întrebat cine făcea presiuni la acea vreme, Voiculescu a explicat: „Când vorbim de pensiuni, credeţi că România a făcut altceva decât alte state europene? N-au fost deciziille mele, au fost deciziile domnului Cîţu. Nu sunt cel mai mare admirator al domnului Cîţu. (..) Deciziile erau ale domnului Cîţu, care întotdeauna se consulta cu domnul Iohannis. Alta e responsabilitatea, alta este vina. Nu este treaba mea să stabilesc vina”.

Voiculescu vrea să îi convingă pe procurorii anticorupție că nu este vinovat și că nu el este cel care și-a pus semnătura pe acele contracte care acum sunt anchetate de DNA. „Nu numai că n-am semnat contractele respective, ci atunci când luau deciziile să le semneze şi comunicau decizia către Comisia Europeană, care făcea comanda mai departe, nici măcar nu mă informau”, a spus Vlad Voiculescu la sediul DNA. „În anul 2021, pe cine vedeaţi la televizor vorbind despre vaccinare? Cine vă spunea că au venit doze, cine a primit dozele de Crăciun, în 2020, cine vă spunea în fiecare săptămână care este stadiul, ce se mai întâmplă cu dozele de vaccinare? Aceiaşi oameni luau toate deciziile”, a mai spus Voiculescu.

El a continuat: „Dacă acest proces va continua, îl voi invita pe domnul preşedinte să vorbească, să spună ce decizie a luat. (..) Eu vă spun că nicio decizie importantă nu era luată de domnul Cîţu fără domnul preşedinte”.

„Datorită eforturilor Comisiei Europene, România, cei 19 milioane de români au avut acces la vaccin înainte de miliarde de alţi oameni din toată lumea. Europa a fost privilegiată pentru că Comisia Europeană a făcut un efort în a negocia şi a plăti un avans cu acele companii care au putut să dezvolte rapid un vaccin care a salvat sute de miii de oameni”, a afirmat Voiculescu.

Fostul ministru a menţionat că există un surplus de vaccinuri în toată Europa, precizând că dacă ţările nu ar fi comandat sau ar fi comandat cu ţârâita, mulţi oameni nu ar fi avut acces la vaccin. „Nu au fost deciziile mele, dar tot acest dosar este unic în Europa, nicăieri nu există un procuror care să investigheze o decizie politică de felul acesta”, a mai declarat Voiculescu.

stirileprotv.ro

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …