Tuesday , April 30 2024

Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Ioan Oltean, este urmărit penal de către DNA

ioan oltean

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, democrat-liberalul Ioan Oltean, a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că procurorii i-au adus la cunoştinţă că este acuzat de favorizarea infractorului într-o cauză disjunsă dintr-un dosar mai vechi, informează Mediafax.
Oltean, care a stat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) aproximativ 30 de minute, nu a precizat despre ce dosar este vorba.
Surse judiciare au declarat anterior, pentru Mediafax, că Oltean a fost chemat la DNA pentru a da declaraţii într-un dosar disjuns din cel al lui Remus Baciu – fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
În dosarul lui Baciu, acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că ar fi primit 270.000 de euro în schimbul soluţionării rapide a unor dosare de restituire de proprietăţi, decizia instanţei nefiind însă definitivă.
Un alt dosar în care apare numele lui Ioan Oltean este cel în care a fost condamnat fostul preşedinte al CJ Bistriţa-Năsăud, Ioan Andreica pentru faptul că acorda contracte preferenţial anumitor firme. Oltean ar fi discutat cu mai mulţi oameni de afaceri care au beneficiat de asemenea contracte.

Vezi si

Meteo. Ploi în mai multe regiuni în minivacanța de 1 Mai și de Paște

Meteorologii anunţă că, de 1 Mai şi de Paşte, temperaturile vor fi uşor mai ridicate …