Friday , April 26 2024

USD, respinsă de Biroul Electoral Central

USD

Biroul Electoral Central a respins, luni, înregistrarea pentru alegerile europarlamentare a alianţei electorale USD, formată din PSD, UNPR şi PC.
Vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ, membru în BEC, a declarat pentru MEDIAFAX că motivul pentru care a fost respinsă solicitarea de înregistrare a alianţei electorale Uniunea Social Democrată este legat de faptul că aceeaşi denumire a fost folosită la alegerile din 1996 pentru Parlament.
El a precizat că este vorba despre încălcarea articolului 7 alineatul 1 din Legea 33/2007 privind alegerile europarlamentare.
USD poate formula contestaţie faţă de decizia BEC.
Termenul pentru depunerea protocolului de constituire a unei alianţe electorale este stabilit în 4 martie de HG pentru aprobarea calendarului pentru alegerile europarlamentare din 25 mai.
În septembrie 1995, Petre Roman împreună cu social-democratul Sergiu Cunescu pun bazele Uniunii Social-Democrate. La 21 nov. 1995, la prima reuniune a Consiliului politic al USD Petre Roman afirmă că alianța formată din PSDR și PD, partid ieșit din Revoluția română, are o bază solidă și se pregătește să obțină mandatul popular care să conducă țara “pe drumul reformei”. Odată cu formarea USD, Petre Roman deține și co-președinția acestei alianțe (până la ieșirea din alianță a PSDR, în 1999).
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …