Friday , April 26 2024

Ucraina şi separatiştii rusi au semnat un acord pentru încetarea focului în estul tarii

putin-porosenko

Oficialii de la Kiev şi separatiştii proruşi au semnat un protocol care prevede încetarea focului în estul Ucrainei, după mai multe luni de conflict sângeros, anunţă Euronews.
Reprezentanții Kievului și ai republicilor populare autoproclamate Donețk și Lugansk au semnat la Minsk, în cadrul negocierilor cu participarea OSCE, un acord de încetare a focului în regiunea Donbas, începând de vineri, orele locale 18.00, informează RIA Novosti și Interfax, care citează surse apropiate negocierilor, scrie Agerpres.
‘A fost semnat un protocol de încetare a focului, începând de vineri, orele 18.00. Protocolul constă din 14 puncte, care includ toate aspectele de control, schimb de prizonieri și alte probleme’, a precizat interlocutorul Interfax.
La negocierile de la Minsk iau parte fostul preşedinte ucrainean Leonid Kravciuc, ambasadorul rus în Ucraina Mihail Zurabov şi liderii “republicilor populare” de la Doneţk şi Lugansk.
Liderii occidentali au în vedere noi sancţiuni împotriva Rusiei. Occidentul acuză Rusia că trimite armament şi trupe pentru a-i susţine pe insurgenţi în estul Ucrainei, însă Moscova dezminte aceste acuzaţii.
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a fost de acord, vineri, asupra constituirii unei forţe de acţiune rapidă, ca reacţie împotriva agresiunilor Rusiei pe teritoriul ucrainean, dar şi a celorlalte conflicte care au loc, la momentul actual, în lume.
Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a declarat la Newport că NATO a fost de acord asupra constituirii unei forţe de răspuns rapid pentru apărarea colectivă a aliaţilor.
Această forţă este elementul central al Planului de Reacţie Rapidă (Readiness action plan – RAP) aprobat vineri de şefii de stat din cele 28 de state membre. Planul include şi pre-poziţionarea unor echipamente militare şi materiale în statele din flancul estic, astfel încât acestea să poată fi disponibile imediat în eventualitatea unei situaţii de criză.
 
 
 

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …