Friday , April 26 2024

Trump a cerut organizarea unei parade grandioase, pentru a prezenta puterea militară americană

Preşedintele american, Donald Trump, doreşte crearea unei parade militare pentru a prezenta puterea militară americană, a precizat marţi Casa Albă, transmite AFP.
trump paris

“Preşedintele Trump este pe deplin solidar cu militarii care îşi riscă viaţa în fiecare zi pentru a garanta securitatea ţării noastre. El a cerut Departamentului Apărării să studieze crearea unei ceremonii în cursul căreia toţi americanii vor putea să-şi exprime recunoştinţa”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, confirmând o informaţie din Washington Post.
Conform AFP, Donald Trump nutrea ideea unei parade militare la Washington înainte de alegerea sa şi s-a declarat deosebit de impresionat de defilarea de la Paris, din 14 iulie, când a fost primit cu mare fast de preşedintele Emmanuel Macron.
Liderul de la Casa Albă a evocat atunci ideea de a organiza o paradă similară la Washington, pe 4 iulie, ziua sărbătorii naţionale americane.
Dar ideea a provocat critici violente din partea detractorilor săi, care au comparat atitudinea lui Trump cu cea a unui conducător de regim autocratic.
Conform dpa, care citează The Washington Post, preşedintele american s-a întâlnit la Pentagon, pe 18 ianuarie, cu generali de top pentru a discuta evenimentul.
“Ordinele marşului erau: Vreau o paradă precum cea din Franţa”, a relatat publicaţia, citând un oficial militar anonim.
Sursa: Agerpres

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …