Saturday , April 27 2024

Traian Băsescu: Nu-l susţin nici pe Ponta, nici pe Iohannis. O susţin pe Elena Udrea

basescu

Preşedintele Traian Băsescu a lansat, luni, un atac extrem de dur la adresa PSD şi ACL. Ponta şi Iohannis sunt “mincinoşi şi corupţi”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni. Pe de altă parte, Băsescu şi-a declarat sprijinul pentru Elena Udrea, preşedintele PMP, despre care a declarat că este “un om corect, care nu minte”. Mai mult, acesta a enumerat mai multe teme pe care viitorul preşedinte ar trebui să le aibă în vedere.
– Am văzut, în ultimele două luni, o campanie furibundă a celor două blocuri, politice, pe de-o parte Ponta cu propagandiștii lui și cu parlamentarii. Pe de altă parte, ACL, și una și alta din tabere încercând să ma aloce celeilalte tabere. PSD spune că sunt în înțelegere cu Iohannis, PSD și toți propagandiștii lor, ACL spune, cu toți propagandiștii lor, și aici, oameni care au pretenția că sunt de dreapta, s-au înrolat în această zonă, dar acești oameni de dreapta gasesc cu cale sa propaage mesajul că presedintele este în înțelegere, cu Ponta, de fapt. O să îi dezamăgesc și pe unii și pe altii. Nu îl voi susține pe Ponta si nici nu am vreo înțelegere cu el și nu il susțin și nici nu il voi susține pe Iohannis. Motivul valabil pentru amîândoi: amandoi sunt mincinosi, amandoi sunt corupți, nu mai vorbim de oportunismul care ii caracterizează pe amândoi.
– În ceea ce mă privește rămând consecvent în susținerea candidatului PMP, Elena Udrea, pentru ca este un om corect, care nu minte, care a făcut ceva când era ministru.
– De ce îi consider pe cei doi și mincinoși și corupți:
Ponta-mincinos. Până de curând, era master la Catania. Acum nu mai este, în CV-ul mincinos. Domnul Ponta este doctor, altă minciună, a plagiat. Doamnul Ponta este corupt, a încercat să scoate prin legea matrapaslâcul cu GazMunai, am intervenit la Curtea Constituțională, s-a dovedit că nu avea dreptul să scoată o lege și atunci, a scos o Hotărâre de Guvern și a fost de acord să primească doar 200 de milioane de dolari, pe care vă confirm, statul de român nu i-a primit până acum. Domnul Ponta este corupt.
– V-aș aduce aminte de povestea cu privatizarea CFR MARFĂ, când a incercat sa bage pe seama CSAAT o decizia pur comerciala de atribuire către Gruia Stoica a contractului de privatizare CFR Marfă. Nu mai vorbim despre declarația de avere.
– Dacă ne uităm la domnul Iohannis, vedem că din meditatii a reusit sa își cumpere sase case în Sibiu (…). Suspendarea din 2012 îi leaga ca fiind oameni care au nesocotit statul de drept.
– Din aceste motive, niciodată, vreunul din cei doi nu va putea avea susținerea mea. Iar românii se vor convinge de adevărul a ceea ce le spun, că nu merită încrederea românilor, se vor convinge dacă vreunul din ei va ajunge președinte.
– Dar jocul acesta, este mizerabil.
– Cum să se vada domnul Iohannis cand el nu are curajul sa ii spună dă-te la o parte lui Victor Ponta. Face miting în fata Guvernului și nu precizează numele lui Victor Ponta.
– Resping orice afirmație a domnilor propagandiști care spun ca din cauza ca se bagă presedintele, nu se vede Klaus Iohannis. Klaus Iohannis nu se vede pentru că nu spune nimic.
– Sau ne reorientăm spre Berlin sau facem un ghicevi în stil dâmbovițean și mai vedem noi ce facem. O astfel de abordare este una ticaloasa, care face deservicii României. Româia este intr-o criza de credibilitate a statului de drept, după lovitura din 2012.
– România este intr-o criza de credibilitate, iar oamenii aceștia nu răspund la principalele probleme. Nu i-am auzit pe Ponta și pe Iohannis să spuna ce ar trebui sa facă Guvernul, daca ar ajunge președinte, cum ar putea să salveze cele 2 miliarde de euro, din fondurile de coeziune. Din cele 19 miliarde alocate, s-au cheltuit sapte, multumita contractele din timpul lui Boc.
– As vrea sa ii aud vorbind despre bugetul Apărării. Ar trebui să îi auzim despre cum vor implementa obiectivele care s-au stabilit pentru România, la summitul de la Newport. Aș vrea sa stiu cum vad ei relația România-Ucraina. Care este părerea lor? Cum văd poziția României legată de Statul Islamic, de criza din Orientul Mijlociu. Sunt lucruri pe care nu le dezbat. Au o singură grijă: care dintre ei doi are un aranjament cu Băsescu.
– Nu am cu niciunul și nu ii consider pe niciunul politicieni apți să fie presedintele României si susțin un singur candidat, candidatul PMP: Elena Udrea.
 

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …

One comment

  1. Cine mai are nevoie de sustinerea dlui Basescu?