Saturday , April 27 2024

Temperaturi la limita caniculei în acest week-end, șanse mici de ploaie

Va fi caniculă în acest weekend, cu maxime de 36 de grade Celsius la umbră, mai ales în sudul țării, dar temperaturi ridicate vor fi în toate regiunile, mult peste cele normale de sfârșit de septembrie. Meteorologii spun că este a doua cea mai călduroasă lună septembrie din ultimii 60 de ani. 

„În zilele următoare așteptăm ca temperaturile să mai crească. Probabil, cel mai cald va fi sâmbătă, când în partea de sud a țării temperaturile maxime vor depăși 34-35 de grade Celsius, pe arii destul de extinse. Aceste valori sunt aproape cu 10 grade mai ridicate decât ar fi firesc în această perioadă. Normalul la sfârșit de septembrie ar fi temperaturi maxime între 20 și 26 de grade. Noi ne așteptăm la maxime vineri, mai ales sâmbătă, dar și duminică, care să pornească de la 28-30 de grade în majoritatea regiunilor și să ajungă spre 34-35 de grade Celsius, poate izolat chiar mai mult în partea de sud a teritoriului”, a explicat Florinela Georgescu, director executiv ANM, la Digi24.

Meteorologul a mai declarat că această lună septembrie este a doua cea mai călduroasă lună septembrie din ultimii 60 de ani. De asemenea, a mai adăugat că și săptămâna viitoare vor fi temperaturi peste normal. Întrebată dacă vor avea loc și furtuni, ea a explicat că vom avea puține precipitații în perioada următoare, cel puțin până luni, însă că „nici săptrămâna viitoare nu va aduce prea multe ploi, poate doar în zonele montane și în partea de vest, însă pe arii restrânse”. „Este foarte posibil să avem perioade de vacanță și în luna octombrie. Estimările pe durată mai lungă arată probabilitatea să ne menținem cu un regim al temperaturilor peste normal și în mare parte a lunii octombrie. Ar putea fi o lună cu mai puține ploi decât perioada anterioară”, a mai spus Florinela Georgescu.

 

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …