Saturday , April 27 2024

Sindicaliștii CFR intră în grevă de luni. Doar o treime din trenuri ar putea circula

Sindicaliştii de la CFR Infrastructură se pregătesc de grevă. De luni (27 noiembrie), ar putea circula doar 1 din 3 trenuri. Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă că declanşează greva, ca urmare a nesoluţionării revendicărilor lor.

Aşa cum prevede legea, pe perioada protestului va fi asigurată doar o treime din activitatea normală.

“Urmare a grevei de avertisment din data de 15 septembrie 2023, reprezentanții Guvernului anunțau creionarea unui plan pentru:

finanţarea strategică şi coerentă a căii ferate în vederea readucerii infrastructurii feroviare româneşti la parametrii tehnici proiectaţi;
impulsionarea investiţiilor în material rulant de calitate, modern care să vizeze înlocuirea completă a parcului de locomotive şi vagoane destinat transportului de pasageri pe calea ferată, astfel încât românii să se întoarcă în trenuri;
stabilirea unei salarizări corecte care să asigure o ierarhie salarială bazată pe complexitatea şi volumul muncii, precum şi pe importanța şi competenţa în actul decizional şi care să permită eliminarea deficitului uriaş de angajaţi.
Deşi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 a fost aprobat, negocierile colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă sunt blocate de politicile economice şi sociale adoptate de Guvern”, arată sindicaliştii într-un comunicat, în care nu se precizează însă la ce oră va fi declanșată greva de luni.

La grevă participă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, dar nu și Alianța Sindicală a Federațiilor Drum de Fier – Elcatel. ”Noi nu vom face grevă. Oamenii noștri au câștigat, nu au câștigat șefii. Noi am început ieri negocierile pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă și azi semnăm acordul pentru fondul social de 5%. Acum avem buget aprobat, deci se poate aplica Legea 195/2020 privind Statutul personalului feroviar. Veniturile scad doar în partea de sus a grilei, la conducerea centrală, la regionale. Am vorbit cu oamenii, ei au zis că sunt mulțumiți și nu vor să facă grevă. Șefii nu sunt mulțumiți”, a declarat președintele Federaței Drum de Fier, Florea Dobrescu, pentru Club Feroviar.

Conducerea CFR SA transmite că rămâne deschisă dialogului social, menit să evite un blocaj pe calea ferată şi va da curs oricăror solicitări din partea sindicaliştilor: „În măsura în care organizaţiile sindicale afiliate înţeleg să îşi valorifice acest drept conferit de prevederile legale, conducerea CFR SA, prin direcţiile de specialitate, nu poate, în această perioadă, decât să analizeze şi să identifice cele mai optime soluţii privind asigurarea traficului feroviar, astfel încât, în perioada conflictului social, să fie afectat un număr cât mai mic de trenuri şi, implicit, de călători”.

 

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …