Friday , May 3 2024

Şeful SRI isi va da DEMISIA dupa alegeri. George Maior: Noul preşedinte să facă o evaluare şi să decidă

george maior

George Maior, şeful SRI, a anunţat vineri, la Timişoara, că îşi va da demisia imediat după alegerea noului preşedinte, potrivit stiripesurse.ro.
“Eu cred că un lucru normal într-un stat democratic este acela ca viitorul președinte să decidă în ceea ce privește serviciile de informații. Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere”, a declarat George Maior.
George Maior se află vineri la Timişoara, la Universitatea de Vest, unde primeşte titlul de Doctor Honoris Causa. Cu această ocazie, seful SRI a comentat şi posibila sa numire în funcţia de prim-ministru.
“Adesea se vehiculează, dar niciodată nu a venit dinspre mine acest lucru, tot felul de intenții sau tot felul de prognoze în legătură cu evoluția mea politică. Nu este cazul de așa ceva, nu mi s-a propus niciodată și n-am discutat cu nimeni ideea de premier”, a declarat Maior.
 
 

Vezi si

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis, premiat de Atlantic Council ”pentru rolul său în leadershipul transatlantic și european”

Președintele Klaus Iohannis va fi printre laureații prestigioaselor premii anuale ale organizației Atlantic Council, considerate …