Friday , April 26 2024

Scene de groază într-un cămin din Iaşi. Un student şi-a înjunghiat colegii, apoi a dat foc camerei

crima iasi

Un incendiu a fost semnalat la 112, luni dimineaţa, într-un cămin studenţesc din Copou. La faţa locului a intervenit un echipaj de Pompieri şi un echipaj medical, însă când au ajuns acolo au avut un şoc. Într-o cameră cuprinsă de flăcări au găsit doi studenţi înjunghiaţi. Din păcate, unul dintre ei a decedat, în timp ce celălalt se află în stare foarte gravă.
Un incident şocant a avut loc, luni dimineaţa, într-un cămin studenţesc din Iaşi. Un tânăr şi-a înjunghiat doi colegi, apoi a dat foc camerei. Pompierii şi cei de la SMURD au ajuns la faţa locului în jurul orei 7.00.
Din nefericire, unul dintre tinerii înjunghiaţi, care era din Republica Moldova, a murit în ciuda manevrelor de resuscitare. Cel de-al doilea a fost transportat la terapie intensiva. Acesta a suferit multiple rani. A fost adus la spital în soc hemoragic, el pierzând foarte mult sânge. Medicii sunt extrem de rezervaţi cu privire la şansele lui de supravieţuire.
Toţi sunt studenţi la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor.
romaniatv.net

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …