Saturday , April 27 2024

Rareș Bogdan cere demisia lui Orban de la conducerea PNL. „Partidul e pe un butoi cu pulbere”

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, l-a criticat pe Ludovic Orban și a anunțat duminică seară că o grupare reformistă își va desemna candidatul la șefia PNL. Rareș Bogdan i-a cerut demisia lui Orban de la conducerea partidului într-un interviu pentru Aleph News .

El a avertizat că fără o reformă internă, PNL poate ajunge sub 20% la următoarele alegeri. Rareș Bogdan s-a plasat printre reformatori, alături de Emil Boc, Ilie Bolojan, Robert Sighiartău și Gheorghe Falcă. ”În spatele nostru se află zeci de filiale. Vrem reformarea și repoziționarea partidului, luarea deciziilor de către forurile interne, democratizarea totală a partidului, promovarea oamenilor în funcții pe baza meritelor”, a spus Rareș Bogdan.

Întrebat de Ion Cristoiu care e candidatul la președinția PNL al acestei grupări reformiste, Rareș Bogdan a spus: ”Am stabilit că vom avea un candidat și am decis că dacă candidează unul dintre noi, ceilalți nu vor candida pe aceeași poziție”.

Rareș Bogdan a folosit la adresa lui Orban expresia ”i s-a umflat capul”, referindu-se la atitudinea acestuia de persoană care se crede indispensabilă, „lupul alfa”.

Prim-vicepreședintele PNL a relatat și scena de la negocierile cu cu USR PLUS și UDMR, acuzându-l pe Ludovic Orban că a cedat ministerele Transporturilor, Fondurilor Europene și Dezvoltării într-o negociere tete-a-tete cu Dacian Cioloș, Dan Barna și Kelemen Hunor, deși partenerii de coaliție ar fi fost de acord ca măcar Ministerul Dezvoltării să rămână la PNL. ”Partidul e pe un butoi de pulbere”, a spus Rareș Bogdan.

 

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …