Monday , April 29 2024

PROTEST de proporţii al opoziţiei, la Kiev: 200.000 de persoane cer demisia preşedintelui Ianukovici

ucraina

Aproximativ 200.000 de manifestanţi proeuropeni s-au adunat, duminică, în Piaţa Independenţei din Kiev, cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP.
Viktor Ianukovici a renunţat, în urmă cu două săptămâni, la negocierile pentru semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, existând indicii că ar încerca să apropie Ucraina de aderarea la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.
Decizia lui Ianukovici de a abandona negocierile cu UE, care durau de trei ani, a generat un val de proteste violente şi o criză politică fără precedent de la fosta Revoluţie portocalie.
Vineri, Viktor Ianukovici a efectuat o vizită în Rusia, unde a discutat cu preşedintele Vladimir Putin despre “parteneriatul strategic” bilateral.
Beneficiind de susţinerea Statelor Unite şi a UE, opoziţia ucraineană speră să mobilizeze până la un milion de protestatari, duminică, în Piaţa Independenţei din Kiev.

Vezi si

UDMR, pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar …