Saturday , April 27 2024

Primarul din Botoșani, plasat de DNA Suceava sub control judiciar pentru că și-ar fi angajat ilegal o apropiată

Procurorii DNA au descins vineri dimineața la Primăria Botoșani într-un dosar de corupție care vizează angajări ilegale. Primarul Cosmin-Ionuț Andrei a fost plasat sub control judiciar, conform unui comunicat al DNA.

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost ridicat, vineri dimineaţă, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar de corupţie în care este suspectat de angajarea ilegală a unei persoane. Audierea primarului are loc după ce procurorii ar fi ridicat pe parcursul mai multor zile documente cu privire la angajările efectuate de primărie. Potrivit G4Media, primarul PSD Andrei Cosmin ar fi vizat de o anchetă privind angajări ilegale.Sursa amintită arată că fi vorba de angajarea unei apropiate a primarului la serviciul de Taxe și Impozite, prin transfer de la o bancă.

Comunicatul DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 124/VIII/3 din 2 februarie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 februarie 2024, a inculpatului:

ANDREI COSMIN-IONUȚ, primar al municipiului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În data de 25 august 2021, inculpatul Andrei Cosmin-Ionuț, în calitate de primar al municipiului Botoșani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituția pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul și ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv. Inculpatului Andrei Cosmin-Ionuț i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată) și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …