Friday , April 26 2024

Ponta preia interimatul la Justitie, dupa o discutie cu Basescu

Premierul Victor Ponta va prelua interimatul la Ministerul Justiţiei, în urma numirii Monei Pivniceru în funcţia de judecător la CCR, din partea Senatului. Potrivit legii, Ponta are la dispoziţie 45 de zile pentru a face o nouă propunere. Postul de ministru al Justiţiei ar urma să revină PNL, conform înţelegerii din USL.
“Doamna ministru Mona Pivniceru şi-a exprimat dorinţa ca ulterior şedinţei de guvern de mâine, 27 martie 2013, să nu mai deţină această funcţie în cadrul Executivului, pentru a evita orice interpretare de posibil conflict de interese având în vedere că domnia sa va ocupa postul de judecător la Curtea Constituţională.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, Primul-ministru Victor Ponta a avut o discuţie cu Preşedintele Traian Băsescu şi au convenit ca Primul-ministru să preia interimatul, urmând ca şeful Executivului să facă, în maxim 45 de zile, în conformitate cu legile în vigoare, o noua propunere pentru portofoliul Justiţiei”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Anterior, Victor Ponta anunţase că miercuri după-amiază, după şedinţa de Guvern, va trimite preşedintelui Traian Băsescu fie o propunere de ministru la Justiţie, în locul Monei Pivniceru care va pleca judecător la CCR, fie propunerea ca el să preia interimatul la acest minister.
“Doamna judecător Pivniceru mâine (miercuri – n.r.) va fi la şedinţa de Guvern, după care va renunţa la calitatea de ministru pentru ca să nu existe niciun fel de discuţie, de incompatibilitate, de faptul că urmează să judece după aceea la Curte acte normative pe care le avizează”, a spus Ponta, după ce a discutat cu Mona Pivnicerula Palatul Parlamentului, în biroul preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, scrie Mediafax.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …