Friday , April 26 2024

PNL, după consultarile cu Iohannis: Optam pentru DIZOLVAREA PARLAMENTULUI şi ANTICIPATE

gorghiu-blaga1

O delegaţie PNL s-a întâlnit pentru negocieri cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, joi, de la ora 17.00. După aproximativ 40 de minute de discuţii, liderii PNL au declarat că i-au cerut şefului statului dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate.
Copreședinții PNL au anunțat încă de joi dimineaţa că Partidul Liberal îi va propune şefului statului varianta alegerilor anticipate.
“Credem că s-au făcut foarte multe greşeli în politică în ultimii 25 de ani. Acestea se văd în scoietatea românească. Suntem într-un moment greu pentru clasa politică şi nu putem să optăm decât pentru ideea de dizolvare a Parlamentului şi alegeri anticipate. (…) Mă bucur că atunci când PSD a ieşit de la consultări, au avut o poziţie echilibrată. Nu mai este cazul de scandal, crize politice la vârf, este momentul în care ar trebui să găsim soluţii de consens. Acest mesaj nu e o noutate nici pentru Iohannis sau pentru voi. Am înţeles de la domnia sa că vor urma consultări mâine, dar şi în zilele care urmează, o nouă rundă de negocieri. Mă bucur că are întâlnire cu reprezentanţii societăţii civile”, a declarat Alina Gorghiu după consultările cu Iohannis.
Vasile Blaga a reiterat ideea alegerilor anticipate.
“Proiecte importante pentru România pentru 15-25 de ani pot fi puse în aplicare de un Parlament credibil. Acest lucru se poate realiza prin alegeri anticipate. I-am prezentat poziţia noastră lui Klaus Iohannis”, a adăugat şi Vasile Blaga.
Înainte de începerea consultărilor, Klaus Iohannis a precizat că speră să fie găsite “soluţiile cele mai potrivite” pentru această criză politică.
“Bine aţi venit, este o etapă grea pentru mine care a rezultat dintr-o tragedie care a declanşat aceste schimbări politice şi sper să găsim soluţiile cele mai potrivite. Aceasta este o primă runda de consultari şi abia aştept să aud propunerile dvs. Vă mulţumesc!”, a declarat Klaus Iohannis la începutul consultărilor cu delegaţia PNL.
 
 

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …