Saturday , April 27 2024

Persoanele aflate în carantină şi izolare la domiciliu, dotate cu brăţări care le vor monitoriza starea şi locaţia

Persoanele aflate în carantină şi izolate la domiciliu timp de 14 zile vor fi dotate cu brăţări şi holtere care le vor monitoriza starea de sănătate, iar autorităţile vor fi informate imediat. În timp ce persoanele aflate în carantină sunt păzite de autorități, în cazul celor izolate la domiciliu, brățările vor transmite în timp real localizarea acestora.

Proiectul este unul pilot, realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 şi va fi aplicat, pentru început, doar în Bucureşti, în contextul în care este “cea mai mare aglomerare urbană” , a explicat secretarul de stat Nelu Tătaru (foto), la o televiziune de stiri. Proiectul ar urma să fie extins la nivelul întregii țări.

Până în acest moment, autorităţile au la dispoziţie 350 de echipamente, iar până la finalul săptămânii urmează să mai vină încă 500, conform Nelu Tătaru. Urmând ca în următoarele săptămâni, capacitatea să ajungă la 3.000 de brăţări.

“În momentul acesta este un proiect pilot pentru București, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 – cei care ne dau aceste holtere sau aceste brățări. În momentul în care se încheie 14 zile, le mutăm la alte persoane și tot așa. Momentan avem 350, vor mai veni încă 500 până la finalul săptămânii. Numărul lor va crește, în următoarele săptămâni, până la 3.000. Bucureștiul fiind cea mai mare aglomerație urbană începem cu el, iar în măsura în care găsim colaborare, putem extinde la nivelul întregii țări. Vom centraliza toate aceste informații și vor ajunge și la minister”, a precizat Nelu Tătaru.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …