Sunday , April 28 2024

Avalanșă de pacienți la UPU Suceava: 1 bolnav se prezintă la fiecare 5 minute. Medicii fac apel la suceveni să aibă răbdare și-i îndeamnă să se adreseze și medicilor de familie

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava împreună cu Sindicatul medicilor „condamnă ferm”, într-un comunicat trimis marți redacției, agresiunea fizică și verbală, precum și denigrarea nejustificată a corpului medical, mai ales a celui din UPU, de către unii pacienți și aparținători, în condițiile în care la Urgențe sunt „300 prezentări pe zi, aproximativ 13 – 15 pacienți pe oră, ceea ce înseamnă 1 pacient la fiecare 5 minute. Această situație duce la un efort excesiv din partea personalului medical și la timpi de așteptare crescuți”.

În aceste condiții de aglomerare excesivă cu pacienți care nu reprezintă propriu-zis urgențe, corpul medical „depune toate eforturile necesare pentru îmbunătățirea zilnică a activității medicale, încercând să rezolve cât mai multe probleme medicale cu resursele existente”.

Comunicatul îi asigură pe suceveni că „absolut toți pacienții prezentați în UPU sunt consultați de medicul urgentist în ordinea priorităților, le sunt recomandate analize, investigații suplimentare sau consulturi ale medicilor specialiști dacă situația o impune, dar cu anumiți timpi de așteptare. Consulturile medicului urgentist sunt susținute de către medicii de diverse specialități, care desfășoară activitate de gardă și au în grijă pacienții internați și toate urgențele care apar pe secția respectivă”.

În același timp, însă, angajații din UPU susțin că lucrează uneori nu doar sub presiunea aglomerației și a dificultăților medicale ale cazurilor, ci se confruntă și cu ostilitatea și nerăbdarea unor pacienți și rude, care jignesc și amenință personalul: „Având în vedere că în medicină mereu apar situații neprevăzute, care pot crește timpii de așteptare, derapajele psihoemoționale cu presiune fizică și verbală asupra cadrelor medicale nu fac decât să crească acești timpi și să creeze un climat de muncă ostil tuturor”, în condițiile în care, dintre cele șapte spitale din județ, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava „duce aproape toată povara medicală a județului, ba chiar ajută și județele vecine”.

Medicii reamintesc pacienților suceveni care este protocolul de prioritate într-o secție UPU, pentru ca ei să înțeleagă că doar cu respectarea acestuia se pot salva vieți și de ce trebuie să aibă răbdare până le vine rândul să fie consultați:

„În anul 2023 în România, la U.P.U. se poate prezenta orice pacient român sau străin, asigurat sau neasigurat, triajul  făcându-se în funcție de cinci coduri de urgență.

ROȘU – critic, risc vital – preluare imediată.

GALBEN – potențial mare de agravare, încercându-se preluarea în maxim 15 minute.

VERDE – starea nu este critică, dar necesită investigații, posibil internare, încercându-se preluarea în maxim 60 minute.

ALBASTRU – NON URGENȚE, CE POT FI TRATATE DE MEDICUL DE FAMILIE SAU AMBULATOR, TIMPUL DE AȘTEPTARE AJUNGE LA  120 MINUTE.

ALB – TIMPUL DE AȘTEPTARE POATE AJUNGE LA 240 MINUTE.

Cu cât un sistem medical este mai dezorganizat, subfinanțat și văduvit de specialiști, cu atât serviciile UPU vor fi mai aglomerate de cazurile cu COD ALBASTRU și ALB, care vor crește timpii de așteptare, în detrimentul celorlalte cazuri (cazurile care nu reprezintă urgențe și depășesc 20% din prezentări).

În prezent în UPU Suceava sunt aproximativ 300 prezentări pe zi, aproximativ 13 – 15 pacienți pe oră, ceea ce înseamnă 1 pacient la fiecare 5 minute. Această situație duce la un efort excesiv din partea personalului medical și la timpi de așteptare crescuți”, susțin conducerea Spitalului sucevean și Sindicatul Medicilor în comunicatul amintit. (O.S.)

 

 

 

 

Vezi si

Suceveanca Lăcrimioara Perijoc, argint la Campionatele Europene de box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc a pierdut, sâmbătă, meciul disputat cu reprezentanta Serbiei, Sara Cirkovic, în …

2 comments

  1. Cat costa in euro sa upgrade de la ALB la ROSU?
    Un prieten e curios.

  2. Si cei de la urgente trebuie sa aiba rabdare.
    Daca la 5 minute se prezinta un bolnav, intr-un an se va fi prezentat intreaga populatie a Sucevei!
    Daca nu sunt nesimtiti din aia care nu mor la prima prezentare si tot insista venind de doua trei ori, atunci o sa dureze mai mult dupa aritmetica mea.
    Nu?