Wednesday , May 1 2024

Perchezitii DNA la patru spitale mari din Capitală

perchezitii1

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, joi dimineaţa, mai multe percheziţii la patru spitale mari din Capitală, informează televiziunile de stiri.
Mai multe percheziţii DNA au loc, joi dimineaţa, la patru mari spitale din Capitală. Este vorba de Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Oncologic, Spitalul Bagdasar Arseni şi Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia.
Procurorii au informaţii că la aceste spitale au fost date contracte preferenţial şi astfel s-a creat un prejudiciu de peste 2,6 milioane de euro.
“Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008 – 2016. În cursul zilei de 09 iunie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”, se arată în comunicatul DNA.
În spitale au intrat procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, împreună cu poliţiştii. Oamenii legii vor ridica documente.
 
 

Vezi si

De ce ziua de 1 Mai a fost declarată sărbătoare

La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau …