Monday , April 29 2024

PDL a cerut amânarea şedinţei de suspendare a preşedintelui. USL a respins solicitarea

Reprezentanţii PDL din Birourile Permanente reunite au cerut amânarea şedinţei plenurilor reunite ale celor două Camere până când avizul Curţii Constituţionale pe suspendarea preşedintelui va fi cunocut. Majoritatea parlamentară a respins cererea, cu sprijinul UDMR şi UNPR.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, a declarat că PDL a invocat articolele 67 şi 92 din Regulamentul şedinţelor comune care ar stipula că şedinţa privind votul pe suspendarea preşedintelui se convoacă doar după primirea avizului Curţii Constituţionale. În absenţa acestui aviz, plenul reunit nu poate fi convocat.
Cei patru democrat-liberali din Birourile Permanente au fost singurii care au adoptat acest punct de vedere “Acest tanc sovietic care este actuala majoritate parlamentară a trecut fără reţinere peste acest lucru”, a spus Ioan Oltean.
Acesta a argumentat că decizia Birourilor este un abuz deoarece consultarea Curţii Constituţionale nu constă doar în cererea unui aviz, ci şi în primirea sa. Mai mult, avizul, deşi consultativ, este obligatoriu.
Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) s-au întrunit vineri pentru a decide dacă suspendarea şefului statului este întemeiată. Judecătorii au termen până la prânz să avizeze documentul pe baza căruia USL vrea să îl lase pe Traian Băsescu fără prima funcţie în stat. Este pentru a doua oară când Traian Băsescu este pus în faţa suspendării, iar prima oară, în 2007, Curtea Constituţională s-a împotrivit demersului iniţiat de Parlament. Termenul dat CCR a expirat, iar judecătorii CCR nu au anunţat încă decizia.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …