Monday , April 29 2024

Patru copilasi morti intr-un incendiu devastator

Patru copii dintr-o comună din judeţul Bacău au murit, miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă precizând că micuţii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni.
Tragicul eveniment a avut loc în satul Dealu Morii, din judeţul Bacău. Micuţii au fost lăsaţi nesupravegheaţi. Aceştia aveau vârste cuprinse între un an şi cinci ani.
Potrivit adjunctului şefului ISU Bacău, Cătălin Felegeanu, incendiul a izbucnit într-o casă din satul Dealul Morii din comuna Măgura, cuprinzând iniţial acoperişul imobilului.
Reprezentantul ISU a precizat că întreg acoperişul casei a fost mistuit de flăcări, incendiul manifestându-se pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. La momentul izbucnirii incendiului, cei patru copii erau singuri acasă, iar până acum nu sunt cunoscute cauzele izbucnirii focului.
La faţa locului au fost trimise două echipaje ale ISU, iar până la sosirea pompierilor cei de la Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă au încercat să stingă incendiul, dar nu au reuşit. Copiii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni. Primarul din Măgura, Constantin Trăistaru, a declarat că mama copiilor este plecată la muncă în Cipru.

Vezi si

UDMR, pe prima poziție pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare

UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar …