Friday , April 26 2024

Patriciu, incoltit de banci pentru datorii de 10 milioane de euro

Problemele de sănătate nu sunt singurele care îi dau bătăi de cap magnatului Dinu Patriciu (62 de ani), scrie Libertatea. Afaceristul, a cărui avere e evaluată de specialişti la peste 850 de milioane de euro, riscă să fie executat silit pentru o datorie de 10 milioane de euro acumulată în timp de societatea Minimax Discount SRL, pe care Patriciu a controlat-o până la intrarea acesteia în insolvenţă.
Povestea datoriei de 10 milioane de euro a început în urmă cu câţiva ani, când firma lui Patriciu a contractat două credite, ce urmau să fie achitate prin intermediul a două bilete la ordin cu scadenţă în iulie anul acesta. Cum afacerile societăţii Minimax Discount SRL au mers în pierdere, în- tr-un final a intrat în incapacitate de plată. Acesta e motivul pentru care, la termenul scadent, banca n-a putut recupera nici măcar un cent din datoria pe care ar fi trebuit s-o primească de la societatea controlată de Patriciu. În acest context, având în mânecă asul ce reprezenta semnătura omului de afaceri drept avalist (n.r. – girant) pentru cele două împrumuturi, instituţia financiară a cerut magistraţilor Judecătoriei sectorului 1 acceptul pentru a începe procedura de executare silită.
Îi caută conturile în toată Europa
Practic, banca a solicitat mai întâi emiterea unei ordonanţe de plată europene ce-i permite identificarea tututor conturilor pe care Dinu Patriciu le-ar putea deţine oriunde în Europa. Ulterior, când se va şti cu siguranţă unde şi câţi bani are omul de afaceri, se va trece la executarea silită a conturilor până la recuperarea datoriei de 10 milioane de euro. Dacă banii din bănci nu vor fi de ajuns, o parte importantă din averea magnatului, estimată la peste 850 de milioane de euro, ar putea fi scoasă la licitaţie. Emoţiile acestei afaceri păguboase pentru Dinu Patriciu vor dura cel puţin până în aprilie anul viitor, când judecătorii vor decide soarta averii acestuia.
Ar putea pierde moşia de la Snagov
Dinu Patriciu deţine, în comuna ilfoveană Snagov, un imens domeniu întins pe câteva mii de metri pătraţi, evaluat de specialiştii imobiliari la peste două milioane şi jumătate de euro, care ar putea fi pierdut dacă omul de afaceri va fi executat silit. “Apărată” de o barieră naturală de plopi înalţi, care blochează privirile indiscrete, moşia lui Patriciu oferă celor care o stăpânesc tot felul de facilităţi, începând cu terenuri de sport şi piscine şi terminând cu foişoare aşezate în locuri cu foarte multă verdeaţă.
Nevasta vrea jumătate din avere
Şi Rodica Dana, soţia lui Dinu Patriciu, a abservat că magnatul îşi cam scapă din mână afacerile, iar la începutul acestei luni a deschis proces de partaj, cerând jumătate din avere. Cum avuţia e estimată de specialişti la peste 850 de milioane de euro, doamna Patriciu va fi obligată să scoată din buzunar o sumă imensă (n.r. – 25 de milioane de euro), pentru a plăti taxa de timbru de 3% din valoarea masei partajabile. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru începutul lunii februarie a anului viitor.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …