Tuesday , April 30 2024

Operaţiune ANTITERO în Ucraina: Kievul ÎNCHIDE GRANIŢA cu Rusia

donetk

Serviciul de Grăniceri, împreună cu Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării întreprind măsuri pentru închiderea frontierei Ucrainei cu Federaţia Rusă. Armata ucraineană câştigă teren în faţa separatiştilor.
Avionul fără pilot doborât în timpul operaţiunii antitero este de model “Orlan-10” şi aparţine Ministerul Apărării rus. Drona poate fi folosită pentru operaţiuni de cercetare şi recunoaştere a teritoriului, dar şi este capabilă să direcţioneze cursul bătăliei, scrie unian.net. După informaţiile Serviciului de Securitate, acesta transporta o substanţă chimică necunoscută.
Graniţa de stat este transparentă în multe locuri, în regiunile Lugansk şi Doneţk există lagăre de pregătire a mercenarilor, câte 300-400 în fiecare.
De la demararea operaţiunii antitero în raioanele de est au decedat peste 20 de militari ai armatei ucrainene. Declaraţia a fost făcută la un briefing de către ministrul interimar al Apărării, Mihail Koval. Acesta a remarcat că printre ucişi se numără echipajele unor elicoptere şi luptătopri din trupele aeropurtate, transmite fakty.ua. Ministrul a mai spus că, pentru îndeplinirea misiunilor de luptă în cadrul operaţiunii antitero, militarii vor primi până la 20 de mii de hrivne.
Serviciul de Grăniceri, împreună cu Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării întreprind măsuri pentru închiderea frontierei cu Federaţia Rusă. “Dacă nu vom închide graniţa, ne va fi practic imposibil să scăpăm de terorişti”, a declarat consilierul ministrului de Interne, Anton Gheraşcenko, citat de vesti.net.
“Sudul şi vestul regiunii Doneţk şi nordul regiunii Lugansk au fost completamente eliberate de terorişti”, a declarat ministrul interimar al Apărării de la Kiev, Mihail Koval.
Luptele între soldaţii ucraineni şi rebelii separatişti au continuat şi vineri, în regiunile din estul Ucrainei. Autorităţile de la Kiev au susţinut vineri că reuşesc să câştige teren în faţa insurecţiei separatiste din est, unde se desfăşoară lupte grele între armata ucraineană şi miliţiile proruse sprijinite, conform Statelor Unite, de combatanţi veniţi din Cecenia, relatează AFP.
‘Forţele noastre armate au curăţat complet de separatişti sudul, o parte din vestul regiunii Doneţk şi nordul regiunii Lugansk’, a declarat vineri la o conferinţă de presă ministrul ucrainean al apărării Mihail Koval. ‘Nu vom lăsa această cangrenă să se propage în regiunile învecinate’, a subliniat el.
 

Vezi si

Atenționare MAE: Greve în lanț pe Aeroportul Heathrow din Londra. Prima, a Poliției de Frontieră, până pe 2 mai

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii …