Saturday , April 27 2024

ONG-uri: „Poluanţii eterni”, tot mai prezenţi în fructele şi legumele din UE

Tot mai mulţi „poluanţi eterni” (PFAS) sunt prezenţi în fructele şi în legumele din Europa. Potrivit mai multor ONG-uri, prezenţa pesticidelor care conţin aceste substanţe chimice a explodat între 2011 şi 2021 în produsele vegetale consumate în Uniunea Europeană, în special în fructele de vară, transmite marţi AFP.

Conform unei analize a datelor oficiale provenite din programele naţionale de monitorizare a reziduurilor de pesticide în alimente ale statelor membre, bazate pe 278.516 de eşantioane de fructe şi legume, volumul de fructe contaminate cu reziduuri de PFAS a crescut cu 220% între 2011 şi 2021, relatează TVR Info.

Cele mai afectate sunt fructele de vară, cum ar fi căpşunele (37% contaminate în 2021), piersicile (35%) şi caisele (31%), potrivit unui raport publicat marţi de mai multe asociaţii, printre care Générations Futures şi Pesticide Action Network Europe (PAN Europe), care au realizat deja un prim studiu pe această temă, în noiembrie 2023.

În cazul legumelor, proporţional mai puţin afectate de această contaminare, creşterea este de 247% în decurs de zece ani, andivele (42%) şi castraveţii (30%) fiind cele mai contaminate în 2021.

Dintre cele 20 de ţări ale membre UE studiate, fructele şi legumele cultivate în Olanda (27%), Belgia (27%), Austria (25%), Spania (22%), Portugalia (21%), Grecia (18%) şi Franţa (17%) conţin cele mai multe urme de PFAS.

„Poluanţi eterni”, a căror denumire provine de la faptul că persistă mult timp odată ajunşi în mediul înconjurător – unii având efect nociv asupra sănătăţii – sunt de obicei utilizaţi în industrie sau în produse de uz cotidian, cum ar fi vasele de gătit antiaderente.

Însă aceste substanţe sunt folosite şi în agricultură. Potrivit raportului, PFAS cu cele mai frecvente utilizări în agricultură între 2011 şi 2021 au fost fungicidul fluopyram, insecticidul flonicamidă şi fungicidul trifloxistrobin.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Générations Futures şi PAN Europe și citat de TVR Info., rezultatele raportului „arată că utilizarea PFAS în pesticide duce la o ingestie tot mai frecventă” de reziduuri ale acestor substanţe „de către consumatorii europeni”, iar „această sursă de contaminare (…) nu trebuie minimalizată în raport cu cea cauzată de alte PFAS”.

Anul trecut, Uniunea Europeană a făcut un prim pas în direcţia restricţionării utilizării PFAS. Cu toate acestea, pesticidele clasificate ca PFAS sunt excluse din domeniul de aplicare al acestei restricţii, deoarece produsele fitosanitare sunt reglementate prin propriile texte.

„Acumularea continuă de PFAS în sol, în apă şi în lanţul alimentar, precum şi în cocteilurile rezultate, prezintă riscuri cronice pentru sănătatea umană. Interzicerea (acestora) (…) în toate produsele alimentare şi furajere (…) este urgentă pentru a proteja sănătatea cetăţenilor europeni”, au declarat cele două asociaţii.

Vezi si

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, …